Iată cum a fost marcată Ziua Armatei Naționale!

Iată cum a fost marcată Ziua Armatei Naționale!

Ziua Armatei Naţionale a fost sărbătorită astăzi în toate garnizoanele militare, transmite Oficial.

Astfel, la Chişinău, corpul de comandă al Ministerului Apărării, Marelui Stat Major, unităţilor dislocate în capitală, precum şi corpul de ataşaţi militari acreditaţi în ţara noastră, au depus flori la monumentul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, Maica Îndurerată de la Complexul Memorial Eternitate şi la Cimitirul Central şi Cimitirul „Sfântul Lazăr”.

Tot astăzi, un grup de ofiţeri şi subofiţeri a fost decorat cu diplome ale Guvernului, distincţii ale Armatei Naţionale şi a primit grade militare pentru performanţă în serviciu.

De asemenea, activităţi festive au avut loc în garnizoanele Bălţi, Cahul şi Ungheni.

Duminică, 2 septembrie, în contextul Zilei Armatei Naţionale, Ministerul Apărării a organizat, în premieră, Ziua Uşilor Deschise. În cadrul evenimentului, subdiviziunile Armatei Naţionale au pregătit un program inedit pentru publicul prezent la activitate care a cuprins concursuri, expoziţii de fotografii şi filatelie, de echipament, tehnică şi armament militar, exerciţii de mânuire a armei şi luptă corp la corp, tehnici de arte marţiale, precum şi o paradă a uniformelor militare. Totodată, pe platoul instituţiei au evoluat Orchestra prezidenţială a Republicii Moldova, ansamblurile „Cavalerii Armoniei”, „Haiducii de la Mereni” şi „Haiducii de la Costeşti”, şi interpreţii Vali Boghean, Cristina Scarlat, Ion Raţă şi Marin Ganciu.

Amintim că, Armata Naţională a fost creată la 3 septembrie 1991, prin decretul preşedintelui Republicii Moldova nr. 194.

40586942_252766668710190_1456344807877115904_n

40615061_242426483134065_788164775564541952_n

40619880_308313019973376_1284959768632360960_n

40667510_1414412182036209_5441939257289605120_n

40758177_368691803669156_1522974370706751488_n

Mihaela Rotari

Share