Î.S. „Poșta Moldovei” a lansat Proiectul Social „Dăruiește o carte pentru Viitor!” pentru școlile din Republica Moldova

Î.S. „Poșta Moldovei” a lansat Proiectul Social „Dăruiește o carte pentru Viitor!” pentru școlile din Republica Moldova

În parteneriat cu echipa de la Professional Speaker, librăria Bestseller și parteneri din România SELLification – The Professional Selling Game, Î.S. „Poșta Moldovei” lansează Proiectul Social „Dăruiește o carte pentru Viitor!” pentru școlile din Republica Moldova.  

„Scopul proiectului este de a ne uni forțele și a contribui cu cărți pentru fiecare școală din Moldova.

Fiind cel mai de preț instrument al activității intelectuale care contribuie la dezvoltarea gândirii, cartea asigură copilului suportul evoluției intelectuale, precum și posibilitatea integrării în viața socială” – a comunicat „Poșta Moldovei”.

Proiectul va derula în două etape: colectarea cărților și repartizarea.

Prima etapă se va desfășura de pe 1 până pe 31 august, perioadă în care vom colecta cărți de beletristică, literatură științifică și dezvoltare personală, destinate copiilor din învățământul primar, gimnazial și liceal.

În cadrul etapei a doua, care va continua pe parcursul lunii septembrie, cărțile vor fi distribuite în școlile din Moldova.

„Dacă ai o carte sau mai multe și dorești să aduci bucurie pe chipul unui copil, te așteptăm în cele peste 1.200 de oficii poștale din țară. Contribuie și Tu la acest Proiect Social, dăruiește o carte pentru viitor!” – îndeamnă instituția.

Cristina Gurez

Share