Harta judiciară a Republicii Moldova a fost revizuită

Harta judiciară a Republicii Moldova a fost revizuită

Proiectul de lege care prevede revizuirea hărții judiciare a fost votat de Parlament în a doua lectură. Documentul prevede reorganizarea instanțelor judecătorești și a curților de apel cu scopul de a îmbunătăți calitatea actului justiției și de a asigura utilizarea rațională a banului public.

Proiectul de lege a fost elaborat de Ministerul Justiției, având la bază „Raportul privind evaluarea reformei judiciare”, realizat în cadrul Proiectului Uniunii Europene „Sprijin pentru prevenirea eficientă și combaterea corupției în sectorul justiției din Moldova”. La elaborarea proiectului de lege s-a ținut cont de recomandările Comisiei Europene pentru Eficiența Justiției.

La revizuirea hărții judiciare au fost luate în calcul o serie de aspecte precum crearea judecătoriilor suficient de mari, care să asigure formarea completelor de judecată și specializarea judecătorilor, volumul de muncă al instanțelor de judecată, costuri etc. Astfel, se propune ca, din numărul total de 15 judecătorii să rămână 14. Proiectul de lege mai propune reconfigurarea curților de apel: Curtea de Apel Centru (Chișinău), Curtea de Apel Nord (Bălți), Curtea de Apel Sud (sediul central – Cahul, sediul secundar – Comrat).

Între prima și a doua lectură, documentul a fost supus unui amplu proces de consultări publice, la care au participat reprezentanți ai autorităților administrației publice responsabile în domeniu, ai Avocatului Poporului, ai Consiliului Superior al Magistraturii, ai UTA Găgăuzia și ai societății civile. Totodată, Asociația Promo-LEX a organizat, la Varnița, o masă rotundă în cadrul căreia s-a discutat despre asigurarea accesului la justiție pentru locuitorii din stânga Nistrului și din municipiul Bender, urmare a modificării hărții judiciare.

Respectiv, deputatul din Fracțiunea „Partidul Acțiune și Solidaritate” Artemie Cătănoi a propus un amendament care prevede că sediul Bender (Varnița) își va continua activitatea până la 31 decembrie 2030, pentru a facilita accesul la justiție al cetățenilor din stânga Nistrului.

De menționat că proiectul de lege nu are drept scop reducerea sau majorarea numărului de judecători sau de angajați ai judecătoriilor și ai curților de apel. De asemenea, judecătorii și angajații din sediile redistribuite către alte instanțe își vor continua activitatea la locul actual de muncă. Singura deosebire este că, din punct de vedere administrativ, se va considera că activează în alte judecătorii.

Potrivit datelor statistice, în anul 2023, instanțele naționale au avut în procedură 353 201 dosare. Cele mai multe dintre ele, 122 846 de dosare, au fost la Judecătoria Chișinău, iar 43 177 de dosare – la Curtea de Apel Chișinău. Cel mai mic volum de lucru la nivelul instanțelor judecătorești de nivelul întâi a fost înregistrat la Judecătoria Criuleni și Judecătoria Anenii Noi. În cazul curților de apel, cel mai mic număr de dosare a fost înregistrat la Curtea de Apel Comrat.

Share