
Guvernul restricționează utilizarea substanțelor chimice periculoase în echipamentele electrice și electronice
Cabinetul de miniștri a aprobat, în ședința de astăzi, proiectul de hotărâre care prevede limitarea utilizării unui grup de substanțe chimice periculoase în echipamentele electrice și electronice.
Proiectul elaborat are ca scop reducerea impactului negativ al acestor substanțe asupra mediului și sănătății umane. Principalele reglementări stabilesc condițiile stricte de utilizare a zece substanțe periculoase (plumb, mercur, cadmiu, crom hexavalent, bifenilii polibromurați, eterii difenilici polibromurați și patru tipuri de ftalați) în echipamentele electrice și electronice, consolidând astfel un cadru legal și practic necesar pentru protejarea sănătății și a mediului.
Hotărârea stabilește, de asemenea, obligațiile ce revin operatorilor economici, inclusiv importatorilor și distribuitorilor, referitoare la utilizarea substanțelor chimice periculoase în procesul de fabricație și introducerea pe piață a produselor conforme. Totodată, aceasta prevede lista substanțelor restricționate și valorile maxime admise, categoriile de echipamente electrice și electronice vizate, precum și procedura de acordare a derogărilor.
Adoptarea proiectului va contribui semnificativ la armonizarea legislației naționale cu acquis-ul comunitar, sprijinind o piață sustenabilă și sigură. În același timp, va asigura o protecție sporită a mediului și a sănătății populației prin limitarea expunerii la substanțe chimice periculoase, în conformitate cu principiile dezvoltării durabile.