Guvernul a decis crearea unui fond centralizat financiar pentru modernizarea instituțiilor de învățământ din Republica Moldova
Instituțiile de învățământ din țară vor fi sprijinite în atingerea standardelor educaționale înalte prin intermediul unui centralizator financiar. Acesta va fi format din câte 1% din plafonul de cheltuieli ale fiecărei instituții școlare. O hotărâre în acest sens a fost aprobată la ședința de Guvern.
„Modificările au ca scop eficientizarea modului de alocare și gestionare a banilor pentru școli, asigurarea transparenței și corectitudinii repartizării alocațiilor bugetare pentru finanțarea instituțiilor educaționale. Necesitatea acestui centralizator reiese din faptul că, fiind acumulate într-un fond, Ministerul Educației și Cercetării va putea gestiona aceste resurse la nivel național, eficientizând cheltuielile și asigurând să direcționeze țintit instituțiilor de învățământ cu necesități”, a menționat Adriana Cazacu, Secretar de Stat.
Suma acumulată va fi gestionată la nivel național de către Ministerul Educației și Cercetării, iar banii vor fi alocați școlilor țintit pentru necesități, cum ar fi reparația capitală, achiziționarea mijloacelor și serviciilor de transport, dar și asigurarea stagiilor de practică.
Instituțiile de învățământ cu un număr mic de elevi, liceele cu o singură clasă și infrastructură depășită afectează calitatea studiilor, iar scopul proiectului este de a eficientiza modul de alocare și gestionare a finanțelor, dar și de a asigura transparența și corectitudinea repartizării acestora.
De asemenea, hotărârea prevede eficientizarea modului de alocare a resurselor financiare în vederea promovării educației bilingve/multilingve în școli, așa cum prevede Planul de acțiuni pentru implementarea Programului Național privind învățarea limbii române de către minoritățile naționale, inclusiv populația adultă, pentru anii 2023-2025. Scopul este de a forma cadrele didactice în vederea predării mai multor discipline școlare în diverse limbi, inclusiv limba română și limbile minorităților. Această abordare promovează bilingvismul și multilingvismul, recunoscut și în Strategia „Educația 2030”.