Guvernul a aprobat ratificarea Acordului de împrumut cu BERD pentru construcția liniei electrice Bălți-Suceava

Guvernul a aprobat ratificarea Acordului de împrumut cu BERD pentru construcția liniei electrice Bălți-Suceava

Guvernul a aprobat ratificarea Acordului de împrumut cu Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) privind construcția Liniei Electrice Aeriene Bălți-Suceava, realizată în cadrul proiectului „Interconectarea rețelelor de energie electrică dintre Republica Moldova și România, Faza II”. 

Proiectul investițional va contribui la integrarea rețelei din Republica Moldova în piața Uniunii Europene, prin conexiuni cu rețeaua europeană ENTSO-E. Prin urmare, va crește eficiența sectorului energetic național și vor fi create noi oportunități pentru dezvoltarea altor surse de energie, inclusiv a surselor de energie regenerabilă.

Pe lângă noua linie electrică aeriană dintre Republica Moldova și România, cu tensiunea de 400 kV, care va interconecta municipiile Bălți și Suceava, va fi construită și o stație electrică cu o capacitate de 400 kV.

În acest sens, Acordul cu BERD prevede contractarea unui împrumut în valoare de 30,8 milioane de euro, ceea ce reprezintă 40% din suma totală, necesară pentru realizarea proiectului.

Alte 30,8 milioane de euro vor oferite de Banca Europeană de Investiții (BEI). De asemenea, proiectul include  un grant în valoare de 15,4 milioane de euro, acordat de UE, prin intermediul Platformei de Investiții de Vecinătate. Valoarea totală a proiectului este estimată la 77 de milioane de euro.

Share