Guvernul a aprobat planurile de admitere în învățământul superior pentru anul de studii 2024-2025

Guvernul a aprobat planurile de admitere în învățământul superior pentru anul de studii 2024-2025

În instituțiile de învățământ superior din Republica Moldova, cu finanțare de la bugetul de stat, vor fi admise 8 697 persoane. Cabinetul de miniștri a aprobat planurile de admitere în învățământul superior pentru anul de studii 2024-2025, pliate pe necesitățile pieții muncii inclusiv.

Cele mai multe locuri bugetare vor fi oferite pentru domeniile: științe ale educației, inginerie, tehnologia informațiilor și comunicațiilor, medicină, agricultură.

La studii superioare de licență și studii superioare integrate vor fi admise 5307 persoane, la 25 de domenii generale de studii. Circa 25% din locuri vor reveni sectorului științe ale educației și asistență socială, în condițiile în care, în prezent, în acest domeniu sunt vacante 2041 locuri de muncă.

De menționat că 215 locuri de la învățământul cu frecvență în domeniul pedagogiei vor fi direcționate la învățământul cu frecvență redusă. Acestea vor fi ocupate, prioritar, de către absolvenții colegiilor pedagogice, care vor aduce dovada angajării în instituții publice de învățământ. Scopul prevederii este asigurarea învățământului general cu cadre didactice, dar și sporirea calificării profesionale a acestora.

Totodată, planul de admitere pentru Producție multimedia, designul jocurilor și animație a fost majorat cu 11 locuri bugetare. Sunt planificate 5 locuri suplimentare la Medicină Veterinară, 8 locuri – la Tehnologii de fabricare și prelucrare, 9 locuri – la Arhitectură și Construcții.

La studii superioare de masterat vor fi admise 2864 persoane, iar la studii de rezidențiat și secundariat clinic sunt prevăzute 420 de locuri. Pentru încadrarea cetățenilor străini în învățământul superior, sunt prevăzute 106 locuri bugetare, dintre care 76 – la licență și 30 – la masterat.

Share