
Guvernul a aprobat măsuri noi pentru facilitarea dezvoltării afacerilor în Republica Moldova
Guvernul a aprobat o serie de măsuri care facilitează dezvoltarea afacerilor și simplifică relația antreprenorilor cu statul. Un proiect de lege în acest scop, care vine să răspundă solicitărilor antreprenorilor, a fost aprobat la ședința Executivului.
Printre măsurile incluse în proiect este eliminarea interdicției de a înregistra o nouă afacere, dacă persoana a avut anterior întreprinderi inactive, nelichidate sau cu datorii. Prevederea actuală îngrădește libertatea antreprenorială și descurajează inițiativa economică.
De asemenea, sunt eliminate prevederile privind plata dividendelor anticipate. Acestea vor putea fi plătite oricând, nu doar trimestrial sau semestrial, cum este în prezent. A fost exclusă obligația de publicare în „Monitorul Oficial” a anunțului privind modificarea sediului, a denumirii societății și a inițierii procesului de lichidare.
O altă modificare ține de faptul că agenții economici vor putea amplasa publicitate pe fațada încăperilor aflate în proprietatea lor sau utilizate în scopuri comerciale, fără a fi necesar acordul tuturor proprietarilor din bloc.
Unitățile cu profil alimentar vor putea fi amplasate în case individuale de locuit, dacă activitatea acestora prezintă un risc scăzut de a deranja vecinii. Sunt abrogate cerințele speciale legate de personal în comerț și alimentație publică, astfel încât angajații nu vor mai trebui să aibă o pregătire profesională specială, cadrul legal existent asigurând deja cerințele privind igiena și siguranța.
Proiectul mai conține o serie de modificări referitoare la eliminarea necesității de a prezenta diferite documente pe suport de hârtie, odată cu implementarea sistemelor digitale.
Potrivit estimărilor Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării, măsurile ar putea genera economii anuale de circa 85 de milioane de lei pentru mediul de afaceri – resurse ce vor putea fi reinvestite în dezvoltare, crearea de noi locuri de muncă sau majorarea salariilor.
În ultimii trei ani, au fost elaborate și promovate șase pachete de reducere a birocrației.