Granturi europene pentru modernizarea infrastructurii energetice a capitalei

Granturi europene pentru modernizarea infrastructurii energetice a capitalei

Republica Moldova va beneficia de finanțare nerambursabilă pentru modernizarea infrastructurii energetice a capitalei. Parlamentul a ratificat, astăzi, două acorduri de grant cu Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), care vizează realizarea Proiectului „Optimizarea sistemului de alimentare centralizată cu energie termică din municipiul Chișinău”.

Acordul dintre Republica Moldova, S.A. „Termoelectrica” și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare privind acordarea grantului din cadrul Platformei de Investiții pentru Vecinătate a Comisiei Europene prevede acordarea unei finanțări nerambursabile în valoare de 24,54 milioane de euro. De asemenea, a fost ratificat un Acord care prevede că BERD va mai acorda un grant de 15 milioane de euro, din Fondul Regional al Parteneriatului Europei de Est.

Resursele financiare sunt destinate pentru modernizarea infrastructurii energetice a capitalei. Proiectul „Optimizarea sistemului de alimentare centralizată cu energie termică din municipiul Chișinău” are un buget total de 326 milioane de euro. Anterior, Parlamentul a ratificat un Acord de împrumut încheiat cu BERD. De asemenea, Banca Europeană pentru Investiții va acorda un credit de 143,5 milioane de euro.

Cu suportul partenerilor de dezvoltare, vor fi instalate 2 510 Puncte Termice Individuale, iar 1 665 de blocuri vor trece la un sistem de distribuție pe orizontală a agentului termic. La fel, vor fi implementate 57 de proiecte-pilot pentru termoizolarea blocurilor de locuințe și modernizarea sistemelor interioare de distribuție a agentului termic, vor fi reabilitate rețelele termice și vor fi construite două stații de pompare. Astfel, vor fi reduse costurile pentru consumatorii finali, modernizarea și creșterea fiabilității serviciilor de încălzire și alimentare cu apă caldă menajeră, precum și diminuarea emisiilor de gaze cu efect de seră și a poluanților atmosferici.

Share