Grant de 10 mln. de euro pentru extinderea serviciilor esențiale pentru copii și familii, inclusiv refugiații ucraineni
Guvernul Republicii Moldova, Guvernul Germaniei, prin Banca Germană de Dezvoltare KfW, și UNICEF își vor uni eforturile pentru a consolida și extinde serviciile esențiale pentru copii și familii din întreaga țară, inclusiv pentru refugiații ucraineni și comunitățile gazdă.
Susținut de un grant în valoare de 10 milioane de euro, faza a II-a a proiectului „Protecția copilului și accesul la servicii de apă, sanitație, igienă (WASH), sănătate și sociale pentru refugiații ucraineni și comunitățile gazdă din Republica Moldova” va sprijini un număr și mai mare de copii – atât moldoveni, cât și ucraineni – să aibă acces la servicii de protecție, asistență medicală, educație incluzivă, apă potabilă și sanitație sigură în comunitățile lor.
În prima fază a acestui parteneriat trilateral, au fost sprijinite îmbunătățiri țintite în domeniile protecției copilului, sănătății, apei și sanitației, precum și al serviciilor sociale, beneficiind de acestea peste 100.000 de copii și părinți din Republica Moldova și fiind pusă baza pentru extinderea actuală.
Această nouă etapă a parteneriatului se concentrează pe facilitarea accesului la servicii pentru copii și pe creșterea capacității de a răspunde rapid nevoilor lor. În perioada 2026–2028, sprijinul va viza extinderea serviciilor de protecție a copilului și de justiție, consolidarea intervențiilor timpurii pentru copiii mici cu întârzieri de dezvoltare, îmbunătățirea incluziunii în școli și grădinițe, apropierea serviciilor de sănătate de adolescenți și modernizarea condițiilor de apă și sanitație în instituțiile de educație timpurie.
O prioritate-cheie este extinderea modelului Barnahus, astfel încât copiii afectați de violență să poată primi sprijin într-un singur loc sigur și prietenos pentru copii. Un nou centru Barnahus va fi susținut în regiunea centrală, completând o rețea națională de trei centre regionale – în nordul, centrul și sudul țării – și asigurând că niciun copil nu va mai fi nevoit să fie trimis de la o instituție la alta pentru a primi ajutor.
Prevenirea violenței încă din faza incipientă reprezintă, de asemenea, un pilon central al acestei etape a proiectului. La nivel național vor fi extinse programele de sprijin pentru părinți, ajutând îngrijitorii să creeze medii familiale mai sigure și mai pozitive, inclusiv pentru familiile de refugiați și părinții copiilor cu dizabilități.
Serviciile de sănătate vor fi extinse atât pentru copiii mici, cât și pentru adolescenți. Centrele de intervenție timpurie vor fi modernizate și dotate pentru a sprijini mai eficient copiii cu întârzieri de dezvoltare, iar serviciile mobile de sănătate prietenoase adolescenților vor ajunge în mai multe raioane, oferind sprijin pentru sănătatea mintală și psihosocială, servicii de sănătate sexuală și reproductivă, precum și informații de prevenire, inclusiv în zonele rurale.
Pentru copiii de vârstă mică, condițiile de apă și sanitație vor fi îmbunătățite în grădinițe, cu accent pe accesibilitatea pentru copiii cu dizabilități și pentru comunitățile care găzduiesc refugiați. Totodată, proiectul va consolida incluziunea prin crearea de centre de resurse în instituțiile de educație timpurie.
În paralel, inițiativa va sprijini serviciile sociale să răspundă mai eficient nevoilor familiilor, prin corelarea asistenței financiare cu serviciile necesare și prin consolidarea capacității sistemului de a interveni în situații de criză.
Evenimentul de lansare a reunit reprezentanți de rang înalt ai ministerelor Educației și Cercetării, Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Justiției, dar și ai Ambasadei Germaniei și partenerilor de dezvoltare, subliniind importanța unui efort național coordonat pentru a produce schimbări reale în viața copiilor și familiilor din Republica Moldova.
Proiectul este implementat de UNICEF în parteneriat cu Guvernul Republicii Moldova, cu sprijin financiar nerambursabil din partea Ministerului Federal German pentru Cooperare Economică și Dezvoltare (BMZ), prin intermediul Băncii Germane de Dezvoltare KfW. Acesta sprijină serviciile esențiale pentru copiii vulnerabili, inclusiv copiii refugiați din Ucraina și cei din comunitățile gazdă, pentru ca aceștia să crească în siguranță, sănătoși și incluși.











