Gestionarea asistenţei financiare europene, acordate RM, va fi monitorizată de CNA și Banca Europeană de Investiții

Gestionarea asistenţei financiare europene, acordate RM, va fi monitorizată de CNA și Banca Europeană de Investiții

Centrul Național Anticorupție (CNA) şi Banca Europeană de Investiții (BEI) şi-au unit eforturile pentru a preveni, depista şi curma infracţiunile legate de fraudarea fondurilor europene. 

Principiile de colaborare au fost incluse într-un Memorandum de înţelegere, semnat pe 2 mai, la Luxemburg de directorul CNA Bogdan Zumbreanu și şeful BEI Barbara Balke.

Potrivit documentului, părţile vor face schimb de informaţii în cadrul anchetelor privind practicile frauduloase și neconforme şi se vor susţine  reciproc, în special în ceea ce priveşte îndeplinirea obiectivelor și tratarea cazurilor de interes comun. În acest context, Centrul Național Anticorupție și Banca Europeană de Investiţii îşi vor acorda reciproc asistență în ceea ce privește anchetele efectuate și alte activități operaționale. Asistenţa va include mijloace tehnice de anchetare; metode pentru prelucrarea și analizarea datelor; expertiză sau echipamente din domeniul tehnologiei informației. Informațiile furnizate de către parteneri vor fi întotdeauna considerate strict confidențiale și nu putea fi divulgate în afara organizației căreia îi sunt destinate.

Precizăm că, în calitate de instituţie de finanțare a Uniunii Europene, Banca Europeană de Investiţii are sarcina de a se asigura ca fondurile, pe care le acordă ţărilor, sunt utilizate în scopurile pentru care au fost destinate și că operațiunile și activitățile pe care le finanțează nu conduc la acte de fraudă, corupție, constrângere, spălare de bani și/sau finanțare a terorismului. În materie de politică antifraudă, Banca Europeană are o abordare de tip „toleranță zero” față de astfel de practici, iar Serviciul anchetarea fraudelor din cadrul Inspectoratului general al Băncii Europene de Investiţii (IG/IN) desfășoară anchete administrative în cazul unor sesizări privind astfel de practici cu scopul de a constata faptele și, la necesitate, propune măsuri preventive sau de corecție. Totodată, IG/IN colaborează cu Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF), precum și cu autoritățile naționale, în lupta acestora împotriva fraudei.

Mihaela Rotari 

Share