Geniștii Armatei Naționale au executat misiuni de deminare la Orhei, Chișinău și Cimișlia
Geniștii Armatei Naționale au intervenit în aceste zile în diferite localități din țară, unde au fost depistate și neutralizate muniții rămase din perioada celui de-al Doilea Război Mondial.
Sâmbătă, 11 aprilie curent, echipa de deminare din Batalionul Geniu „Codru”, condusă de maiorul Mihail Josan, a fost solicitată în extravilanul satului Trebujeni, raionul Orhei, unde localnicii au descoperit o bombă de aruncător, calibrul 82 mm.
În aceeași zi, aceeași echipă a intervenit în municipiul Chișinău, pe strada Ivan Zaikin 2, unde a fost identificat corpul metalic al unui proiectil de artilerie, calibrul 76 mm.
Tot în această perioadă, geniștii din cadrul Brigăzii Infanterie Motorizată „Dacia”, sub conducerea căpitanului Aliona Bezman, au intervenit în localitatea Gura Galbenei, raionul Cimișlia, unde, într-o gospodărie, a fost depistat un proiectil de artilerie, calibrul 76 mm.
Obiectele explozive au fost nimicite în condiții de maximă securitate.











