Gările și stațiile auto din țară vor fi renovate

Gările și stațiile auto din țară vor fi renovate

Cele 30 de filiale ale Î.S. „Gările și Stațiile Auto” vor fi renovate în cel puțin 3 ani, în baza unui parteneriat public-privat.

Decizia cu privire la obiectivele, condițiile parteneriatului, precum și cerințele de selectare a partenerului privat, a fost aprobată de Executiv.

Proiectul prevede transmiterea către investitorul privat, pentru un termen de 25 de ani, a drepturilor de operare a serviciilor prestate de Î.S. „Gările și Stațiile Auto” și a bunurilor necesare prestării acestor servicii.

Partenerul privat va efectua investiții din surse proprii de aproximativ 200 milioane de lei pentru lucrări de reparație, reconstrucție și procurarea de echipamente și tehnologii IT de ultimă generație.

În același timp, partenerul privat va transfera anual în bugetul de stat aproape 5 milioane de lei, cu asigurarea unei creșteri anuale de 5% a acestui indicator. Estimativ, în 25 de ani, în bugetul de stat vor ajunge circa 250 milioane de lei.

Mihaela Rotari

Share