Funcționarii din cadrul Secretariatului Adunării Populare a Găgăuziei efectuează stagii la Parlamentul RM

Funcționarii din cadrul Secretariatului Adunării Populare a Găgăuziei efectuează stagii la Parlamentul RM

Funcționarii din cadrul Secretariatului Adunării Populare a Găgăuziei efectuează stagii la Parlamentul Republicii Moldova, anunță Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova.

În perioada 9-27 octombrie 2017, funcționari din cadrul Departamentului juridic și consultanți din comisiile Adunării Populare a Găgăuziei vor prelua bunele practici ale Secretariatului Parlamentului.

Timp de trei săptămâni, funcționarii din Găgăuzia vor asista la ședințele comisiilor parlamentare, ședințele în plen ale Parlamentului, vor purta discuții cu consultanții din cadrul subdiviziunilor Secretariatului Parlamentului și se vor familiariza cu activitatea acestora în procesul legislativ.

Stagiile fac parte din seria de acțiuni realizate la inițiativa Parlamentului Republicii Moldova în vederea dezvoltării cooperării cu UTA Găgăuzia. Grupul de lucru, care activează pe platformă parlamentară, pentru asigurarea, în cadrul normelor constituţionale, a funcţionalităţii unităţii teritoriale autonome Găgăuzia, pentru ajustarea prevederilor legislative ale Republicii Moldova referitoare la statutul special al UTA Găgăuzia a înaintat mai multe propuneri menite să contribuie la dezvoltarea regiunii prin incluziunea Găgăuziei în proiectele de modernizare a Republicii Moldova.

Activitățile au loc cu susținerea proiectului ”Consolidarea Guvernării Parlamentare în Moldova”, implementat de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare din Moldova, cu suportul financiar al Guvernului Suediei.

Mihaela Rotari

Share