Funcționari vamali – instruiți cum să identifice vaccinurile contrafăcute
Peste 80 de funcţionari vamali de la nivel central şi teritorial au participat la o serie de webinare privind Contracararea traficului de vaccinuri contrafăcute anti-COVID-19: Pfizer-BioNTech, Moderna şi AstraZeneca.
Activitățile s-au desfășurat sub auspiciile Organizației Mondiale a Vămilor, la nivel global, în lunile de debut ale 2021: ianuarie, februarie şi martie.
Seria de instruiri a prezentat informații despre caracteristicile și specificațiile esențiale ale vaccinurilor anti-COVID-19. Obiectivul activităţilor online a fost de a spori nivelul de conştientizare privind pericolul pe care l-ar prezenta distribuţia de vaccinuri contrafăcute anti-COVID-19.
Astfel, Serviciul Vamal al Republicii Moldova și administrațiile vamale din întreaga lume vor fi mai pregătite pentru a identifica și limita traficul de vaccinuri contrafăcute anti-COVID-19.
Cristina Pendea