„Franzeluța” – la Festivalul „Pâinea care ne unește” din România
Cele mai gustoase pâini din diferite colțuri ale lumii, cele mai frumoase tradiții și rețete străvechi au fost prezentate ieri, 8 septembrie, în cadrul unui eveniment inedit desfășurat în România, unde „Franzeluța” S.A. a participat alături de ambasadele acreditate în România, fiind unicul reprezentant al Republicii Moldova.
Evenimentul intitulat „Pâinea care ne unește” a fost organizat de Guvernul României, prin Departamentul pentru Românii de Pretutindeni și Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” din București.
„Franzeluța” S.A. a dat curs invitației Ambasadei Republicii Moldova la București și a participat cu un stand reprezentativ, unde și-a etalat renumitele produse de panificație (pâine, colaci) cu istorii de peste șapte decenii.
Produsele expuse s-au bucurat de o atenție sporită din partea vizitatorilor, care cunosc valoarea adevărată a celui mai sacru aliment – pâinea. Totodată, schimbul de experiență a fost unul absolut inedit, iar impresiile create în jurul varietății de pâine, de diferite origini, a fost peste măsura așteptărilor.
Acest eveniment a marcat încheierea proiectului „Luna Diasporei”, inițiat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, și a constituit un bun prilej de a transmite un mesaj de uniune între culturi și de recunoaștere a pâinii ca simbol ce a însumat de-a lungul vremii esența spiritualității culturale.
Pentru Combinatul de panificație „Franzeluța” S.A. participarea la această expoziție reprezintă o onoare și ne bucurăm că am reușit, și de această dată, să transmitem un mesaj de unitate, de solidaritate umană, indiferent de geografie, religie, limbă sau obiceiuri.
Mihaela Rotari