(Foto) Vinurile produse la o şcoală profesională, premiate cu aur şi argint la un concurs internaţional

(Foto) Vinurile produse la o şcoală profesională, premiate cu aur şi argint la un concurs internaţional

Școala Profesională din orașul Nisporeni a obținut o medalie de aur și una de argint pentru brandul Crescendo, la Concursul Internațional de Vinuri Berliner Wein Trophy 2015. Instituția a luat medalia de aur pentru vinul Chardonnay Barrique 2012 și argintul pentru Cabernet Sauvignon 2012.

Berliner Wein Trophy este una dintre cele mai importante competiții la nivel internațional. În total, la concurs au fost prezentate 5250 de vinuri din mai multe țări ale lumii.

Vinurile prezentate de școala profesională din Nisporeni au fost produse de elevi în vinăria instituției, care este echipată cu utilaj modern, ce corespunde standardelor europene de calitate şi igienă.

Elevii studiază aici întregul ciclu de producere a vinului, de la plantarea viţei-de-vie pînă la îmbuteliere. Vinăria a fost deschisă în cadrul proiectului Mol.Agri, lansat acum nouă ani.

În anul 2015, brandul Crescendo a mai obținut o medalie de argint pentru vinul Cabernet Sauvignon în cadrul concursului Chișinău Wines & Spirits Contest, ediția a XXIV-a, la care au participat 2000 de vinuri din 16 țări.

În total, la Școala Profesională din Nisporeni studiază în jur de 300 de elevi la meseriile viticultor, apicultor, bucătar, tractorist, mașinist în producția agricolă etc.

1 2 3

Doina Secrieru

Share