(FOTO) „Moldsilva”, împreună cu cetățeni, a împădurit o mare majoritate din R. Moldova

(FOTO) „Moldsilva”, împreună cu cetățeni, a împădurit o mare majoritate din R. Moldova

Toamna cu condiții meteo prielnice a permis silvicultorilor și oamenilor, care nu sunt indiferenți de soarta fondului forestier, să contribuie plenar la majorarea suprafețelor împădurite ale Republicii Moldova.

Colaboratorii aparatului președinției au demonstrat prin fapte că le pasă de viitorul țării. În cadrul unei acțiuni de responsabilitate civică la Întreprinderea Silvică SIL-Răzeni au plantat 1 ha de teren cu 5000 de stejari pedunculați.

La Anenii Noi, în comuna Berezchi, un alt exemplu benefic de tradiții și valori ale neamului. Arbori de stejar, nuc negru și glădiță au împodobit circa 2 ha de teren, iar în câțiva ani o pădure tânără și frumoasă va primi la umbra ei vizitatori.

Aceeași mobilizare și aceleași ritmuri de muncă asiduă și la Chișinău. Agenția  „Moldsilva” a donat, cu titlu gratuit, pentru capitala țării 300 de arbori de molizi și circa 5000 de exemplare de arbori de talie înaltă ale speciilor foioase. Astfel, prin exemplu benefic și o zi de muncă de plantare, parcurile și aleile orașului Chișinău au devenit mai bogate, iar locuitorii capitalei vor aprecia, la primăvară acest gest de consacrare.

Dumitru Cojocaru directorul Agenției „Moldsilva” a menționat că „derularea campaniei de plantare din acest an demonstrează implicare reală, iar finalitatea acestei acțiuni va aduce beneficii reale pentru țară și cetățeni”.

FB_IMG_1605464113729 FB_IMG_1605464117538 FB_IMG_1605464115769

Doina Secrieru

Share