(FOTO) Ministrul Prodan a vizitat șantierul de restaurare a blocului „B” al Muzeului Național de Istorie

(FOTO) Ministrul Prodan a vizitat șantierul de restaurare a blocului „B” al Muzeului Național de Istorie

Ministrul Culturii, Sergiu Prodan, a vizitat șantierul de restaurare a blocului „B” al Muzeului Național de Istorie.

Proiectul de restaurare a acestuia a demarat în 2019. La moment lucrările sunt la etapa de fortificare a structurii de rezistență, asigurată în proporție de 80 la sută.

Clădrirea, care a împlinit recent 170 de ani, va găzdui exponatele Muzeului Victimelor Deportărilor și Represiunilor Politice. Tot aici vor fi amplasate, după restaurare, biblioteca muzeului, laboratorul de restaurare a pieselor de patrimoniu și oficiul muzeografilor și cercetătorilor.

„Beciul de sub clădire s-a dovedit a fi într-o stare bună și de o frumusețe rară. Acesta are cca 30 de metri, va fi restaurat și dotat cu condiții (temperatură, umeditate, lumină) pentru păstrarea pieselor de patrimoniului ale muzeului.

Întregul cartier istoric este parte a unui concept de proiect de reamenajare a centrului istoric al capitalei, pe care l-am prezentat acum trei săptămâni în cadrul unei conferințe de presă.

Ne dorim o capitală europeană, în care să ne simțim bine și în siguranță, și de care să fim mândri. Important este ca lucrările să se desfășoare conform tuturor regulilor și procedurilor legale, întru renovare și valorificare în mod corespunzător conceptului de Cartier istoric”, spune ministrul.

Share