(FOTO) Ion Ștefăniță studiază experiența franceză pentru protecția, conservare-restaurarea și punerea în valoare a patrimoniului cultural
Ion Ștefăniță, fost director al Agenției de Inspectare și Restaurare a Monumentelor, expert în managementul patrimoniului cultural, vicepreședinte al Mișcării Respect Moldova, în aceste zile, se află la Paris, Franța, la invitația Campus France.
“Nu stau, comunic, sunt mereu în acțiune, în același ritm pe același subiect și domeniu. La invitația Campus France, sunt în comunicare cu colegii francezi: pe parcursul acestor zile voi fi în comunicare cu – Ecole de Chaillot, experiența franceză pentru protecția, conservare-restaurarea și punerea în valoare a patrimoniului cultural.
La fel, voi continua discuția cu colegii de la Centrul Monumentelor Naționale”, a relatat el.
Ion Ștefăniță a spus că deja de 9 ani este în comunicare cu Site Rmarcable de France, colegul Jonathan Fedy, cu care în 2017, a organizat Forumul de urbanism la Chișinău.
“Misiunea, vizita de studiu se va finaliza pe teren, în cadrul sitului protejat Chateau de Brie-Compte-Robert.
Țin să mulțumesc colegilor francezi pentru încrederea acordată și susținerea continuă acordată pentru preluarea bunelor practici pe domeniul patrimoniului: gestionare, conservare-restaurare și dezvoltarea durabilă”, a mai spus expertul.