(FOTO) Feroviarii au protestat și astăzi

(FOTO) Feroviarii au protestat și astăzi

Astăzi, 14 martie, Federația Sindicală a Feroviarilor din Republica Moldova (FSF) a organizat o nouă acțiune de protest în fața Guvernului, Parlamentului și Președinției Republicii Moldova. Sindicaliștii au cerut achitarea de urgență a restanțelor la salarii acumulate între august 2024 și februarie 2025, care se ridică la peste 190 de milioane de lei.

Solidari cu revendicările feroviarilor, la acțiunea de protest au participat conducerea Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova și președinți de la centrele sindicale național-ramurale.

Lista revendicărilor FSF, reiterată în urma protestului din 14 februarie 2025, cuprinde următoarele:

1. Respectarea legislației în vigoare de către autoritățile statului, inclusiv în ceea ce privește salariații Î.S. „Calea Ferată din Moldova”;
2. Implicarea Guvernului pentru achitarea urgentă a restanțelor salariale, precum și compensarea pierderilor cauzate de întârzierile salariale, conform legislației;
3. Majorarea salariului minim în cadrul întreprinderii la 5500 lei (în prezent fiind doar 3500 lei, o încălcare gravă a legislației);
4. În cazul în care nu vor fi întreprinse măsuri urgente și esențiale întru salvarea și reabilitarea transportului feroviar al Republicii Moldova, majoritatea celor circa 4850 de salariați vor fi nevoiți să recurgă la suspendarea contractului individual de muncă, conform prevederilor art. 78, alin. (1), lit. d1) din Codul muncii al Republicii Moldova nr. 154/2003.

După cum s-a menționat în cadrul acțiunii de protest, problemele cu care se confruntă salariații de la întreprinderea de stat „Calea Ferată din Moldova” și situația din domeniul feroviar vor fi abordate în cadrul ședinței Comisiei naționale pentru consultări și negocieri colective, planificată pentru data de 20 martie curent.

Share