(FOTO) Directorul AIPA și ministrul Agriculturii au vizitat o fermă din nordul țării

(FOTO) Directorul AIPA și ministrul Agriculturii au vizitat o fermă din nordul țării

Directorul Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA), Vadim Curmei, în comun cu Ministrul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului (MADRM), Ion Perju, a efectuat o vizită de lucru la o ferma de iepuri din satul Chetrosu, raionul Drochia.

Scopul vizitei a fost de a monitoriza gradul de implementare a investițiilor realizate de beneficiarii de subvenții oferite din Fondul Național de Dezvoltare a Agriculturii și Mediului Rural pentru susținerea și revitalizarea sectorului zootehnic.

De la înființare, crescătoria a fost dezvoltată cu suportul partenerilor de dezvoltare, cu suportul instrumentelor de subvenționare din partea statului dar și cu investițiile proprii.

„Pentru consumatori, cei care nu sunt în domeniu, ferma reprezintă o afacere în zootehnie, iar pentru dumneavoastră știm că reprezintă un proiect de suflet, ambițios în care s-a depus multă, multă muncă, perseverenta și voință. În contextul, investițiilor  statului în sector, proiectul reprezintă o istorie de succes, văzând o fermă modernă, cu stație de tratare a apelor uzate, abator și condiții moderne de muncă. Asemenea istorii de succes încurajează tinerii, iar statul îi va susține pe cei ambițioși prin politici de subvenționare accesibile”, a subliniat ministrul Ion Perju, în discuția cu proprietarii fermei.

Directorul AIPA, Vadim Curmei, a vorbit despre măsurile de subvenționare pentru care producătorul a beneficiat de suport din partea statului.

„Pe parcursul ultimilor cinci ani, în scopul dezvoltării și modernizării fermei, proprietarii fermei au beneficiat de  suport din partea statului prin intermediul sistemului de subvenționare: pentru utilajul din hala de producere a nutrețului, pentru stația de epurare a apelor menajere, amenajarea încăperilor frigorifice necesare pentru respectarea lanțului termic just. În procesul de construcție a frigiderelor și stației de tratare a apelor uzate, producătorii au beneficiat și de asistență din partea Guvernului Poloniei cu o cotă grant prin intermediul ACSA”, a comunicat Vadim Curmei.

Proprietarii au menționat că producția de carne este vândută doar în țara noastră, prin intermediul rețelelor de supermarketuri din Chișinău.

„Cu banii munciți în afara țării am construit crescătoria de iepuri. În contextul în care carnea de iepure are cei mai buni parametri organoleptici, avem grijă ca produsele ce le livrăm pe masa consumatorilor să fie sănătoase, motiv din care nu administrăm antibiotice, hormoni de creștere, etc.. Recent, pentru anul 2020, am obținut din FNDRM subvenții, circa 3 milioane de lei, bani ce vor fi utilizați pentru reutilarea și renovarea tehnologică a fermei”, a menționat Nicolae Timco, co-proprietarul fermei.

190094890_477341756711181_1654246394189018006_n 190825460_477341543377869_3263972751537032591_n

Cristina Pendea

Share