(FOTO) Cum arată cea mai veche cămașă, datată din sec. al XIX-lea
Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală vă prezintă cea mai veche cămașă din patrimoniul muzeului, de la începutul sec. al XIX-lea.
Cămașă este din pânză de in țesută manual, cusută cu fir metalic și fire de lână în tehnicile cruciulițe, lănțujel, șinătău, găurele, încrețire. Cămașă este încrețită la gât, are stanul format din trei pânze lucrate cu găurică pe la margini. Altița a fost croită aparte de restul mânecii, apoi a fost brodată și prinsă împreună cu mâneca de stan. Tăietura din față este adâncă și a fost prelucrată ulterior cu tighel. Mânecile se termină cu brățări.
Din decorul de altă dată s-au păstrat doar cusăturile făcute cu fir metalic, cele cu fire de lână s-au deteriorat și au dispărut aproape în totalitate. Doar urmele împunsăturilor în pânză mai păstrează memoria vechiului ornament. Între firele de pânză s-au păstrat câteva resturi de fire de lână de culoare nucărie, vopsită cu coloranți naturali. Se remarcă imaginea păsării repetată în două registre în altiță, pe mâneci și dinainte. Alte elemente valoroase, ce compun ornamentul sunt norii și ploița. Între cele două registre cu păsări ale altiței este încadrat motivul ploii, iar scrânciobelul este format din motivul norii, care însoțește și păsările din fața cămășii.
Piesa este expusă și poate fi admirată în cadrul expoziției ,,Cămăși surori, simboluri vechi și noi”.