Foto// Clădirea fostei conduceri a Zemstvei Guberniale a Basarabiei din Chișinău  va fi reparată! Cum vor fi utilizate încăperile?

Foto// Clădirea fostei conduceri a Zemstvei Guberniale a Basarabiei din Chișinău va fi reparată! Cum vor fi utilizate încăperile?

Clădirea fostei conduceri a Zemstvei Guberniale a Basarabiei, amplasată în perimetrul străzilor A. Sciusev și M. Cebotari din capitală, urmează a fi restaurată. Construcția este parte componentă a complexului de clădiri din gestiunea economică a Muzeului Național de Etnografie și Istorie Naturală (MNEIN), care a anunțat o licitație pentru elaborarea documentației de proiect și de deviz privind restaurarea și reabilitarea imobilului, transmite OFICIAL.

Conform Caietului de sarcini elaborat de MNEIN, clădirea fostei conduceri a Zemstvei Guberniale a Basarabiei reprezintă o construcție edificată pe parcursul a mai multor ani. Primele dintre edificii au fost construite între anii 1854-1856 – clădirile Orfelinatului din Chișinău. Complexul clădirilor orfelinatului erau formate din blocul central amplasat pe axa de simetrie a cartierului, flancat de două corpuri identice, amplasate la colțurile cartierului, toate trei fiind aliniate liniei roșii a străzii Alexei Șciusev.

Corpul central era compus din două aripi laterale și un corp central, cu o mică retragere în fața intrării principale în clădire. La sfârșitul secolului al XIX-lea aceste clădiri au fost transmise Zemstvei Guberniale. Astfel, între anii 1889 – 1912, în scopul asigurării cu spațiile necesare, au avut loc un șir de reconstrucții cu anexare de corpuri noi, clădirea fiind extinsă în plan orizontal, spun autorii.

Actualmente, imobilul  are un plan cu o configurație geometrică complicată, într-un nivel și cu acoperișuri în pante. Clădirea are patru accese dinspre strada Alexei Șciusev și șase accese dinspre curte. Fațada principală, dinspre strada Alexei Șciusev, are o compoziție asimetrică, cu distinctă amprentă a fiecărei etape istorice de constituire a volumului acesteia. Clădirea și-a păstrat aspectul originar autentic, cu excepția acoperișurilor.

În prezent clădirea nu se exploatează, respectiv, în lipsa unei întrețineri corespunzătoare aceasta degradează sub acțiunea factorilor naturali dar și ai factorului antropic. Clădirea este lipsită de sistem de încălzire și ventilare. Rețelele de aprovizionare cu apă și canalizare și rețelele electrice interioare sunt într-o stare nesatisfacătoare. Încercările de a folosi spațiile interioare pe parcursul ultimilor ani, inclusiv în sezonul rece al anului, au condus la intervenții inadecvate de includere a unor instalații improvizate pentru încălzire a încăperilor, care au rezultat cu deteriorarea/degradarea acestora, se spune în Caietul de sarcini.

Autorii mai spun că, clădirea fostei conduceri a Zemstvei Guberniale a Basarabiei, este necesară în scopul punerii în valoare a monumentului istoric cu asigurarea exploatării clădirii în condiții moderne, corespunzător normelor și exigențelor de exploatare a edificiilor publice.

Din punct de vedere funcțional, beneficiarul solicită ca încăperile clădirii să fie proiectate pentru organizarea expozițiilor temporare, organizare de evenimente culturale în concordanță cu conceptul general al Complexului Muzeului, activități educaționale, după caz, ateliere de restaurare și birouri, încăperi de serviciu, auxiliare, tehnice și sanitare, mai spun autorii.

Pentru elaborarea documentației, bugetul alocat este de 980 mii de lei.

Share