Fostă Miss – omorâtă. Uite ce pedeapsa va ispăși făptașul!

Fostă Miss – omorâtă. Uite ce pedeapsa va ispăși făptașul!

Un locuitor al capitalei, în vârstă de 37 de ani, a fost condamnat la închisoare pentru omorul intenţionat al amantei sale – o fostă premiantă la un concurs de frumuseţe.

Procuratura mun. Chişinău a stabilit că, în noiembrie 2012, aflându-se în locuinţa amantei sale, fiind în stare de ebrietate, inculpatul s-a luat la ceartă cu victima de 27 de ani, căreia i-a aplicat multiple lovituri mortale cu un cuţit. După comiterea crimei, acesta şi-a chemat un prieten, care l-a ajutat să şteargă urmele crimei, iar mai apoi, au sustras din locuinţa acesteia mai multe obiecte de preţ, estimate la circa 20 mii lei, părăsind locul faptei.

Cadavrul victimei a fost găsit peste două zile, în baia apartamentului său, de către  o vecină, fiind alertată de către părinţii fetei, care munceau peste hotare.

Recent, prin sentinţa Judecătoriei Buiucani, inculpatul a fost condamnat pentru omor intenţionat şi furt la 17 ani de închisoare, însă procurorii consideră sentinţa prea blândă şi anunţă că o vor ataca, solicitând detenţiune pe viaţă pentru inculpat.

Procesul penal în privinţa complicelui inculpatului a fost încetat în legătură cu decesul acestuia.

Mihaela Rotari

Share