Fostă directoare a unei grădiniţe – condamnată la 6 ani de închisoare!

Fostă directoare a unei grădiniţe – condamnată la 6 ani de închisoare!

Fosta directoare a unei grădiniţe din mun. Bălţi a fost condamnată pentru comiterea escrocheriei în proporţii deosebit de mari.

Procuratura mun. Bălţi a stabilit că, în intervalul anilor 2011 – 2014, folosindu-se de situaţia de serviciu, inculpata a introdus în tabelele de salariu ale două foste angajate ale grădiniţei date false, pentru ca ulterior deţinând cardurile bancare salariale ale acestora să ridice şi să beneficieze personal de bani. Prin acţiunile ilegale ale directoarei, bugetul de stat a fost prejudiciat în total cu peste 64 mii lei.

În aceeaşi perioadă, femeia a impus câteva educatoare să colecteze ilegal bani de la părinţi, sub pretextul efectuării lucrărilor de reparaţie în grădiniţă, însuşind aproximativ 1200 de lei.

Într-un alt episod, inculpata a mai fost învinuită de procurori că, sub diferite pretexte, a împrumutat de la 5 persoane peste 64 de mii lei, bani, pe care nu i-a restituit, însuşindu-i în scopuri personale.

Recent, pentru acţiunile sale ilegale, inculpata, în vârstă de 54 ani, a fost condamnată la 6 ani de închisoare cu obligaţia de a restitui prejudiciul material cauzat şi cu privarea de dreptul de a ocupa funcţii de administrare timp de 3 ani.

Sentinţa este cu drept de atac conform prevederilor legale.

Mihaela Rotari

Share