Forța Fermierilor solicită intervenția Guvernului în vederea consolidării AIPA. Motivul

Forța Fermierilor solicită intervenția Guvernului în vederea consolidării AIPA. Motivul

Asociația Forța Fermierilor atrage atenție asupra situației critice cu achitarea subvențiilor, informează OFICIAL.

Potrivit Asociației, din datoriile anului 2022 în valoarea de peste 1,4 mlrd lei în prezent au fost autorizate plățile la mai puțin de 20 procente din suma totală.

„Cu aceasta viteza putem presupune că toate datoriile vor fi achitate nu mai devreme de toamna 2023.

Întârzierea enormă a plăților se întâmplă pe fundalul unei crize fără precedent în sectorul agrar. Ramura este extrem de decapitalizata, fiind afectată concomitent de multiple crize , indiferența autorităților abilitate și egoismul sistemului bancar. Pentru foarte mulți fermieri mici și mijlocii subvențiile reprezintă la moment unica sursa de supraviețuire.
Agenția de Intervenții și Plăți în Agricultură (AIPA) deja mulți ani este în criza de funcționalitate. În pofida promisiunilor mai multor guvernări, situația la aceasta instituție importantă se agravează în fiecare an și probabil acum a ajuns la culmea deficienței de activitate. Conducerea Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare și AIPA invocă salariile neatractive în cadrul instituției și volumul colosal de lucru, ceea ce a generat fluctuația mare de cadre și aproape jumătate de funcții vacante în prezent. Acest lucru nu ar trebui să fie problema producătorilor agricoli, însă actualmente din cauza lipsei reformării la timp a Agenției suferă enorm mii de cei mai activi fermieri”, spune Asociația.
În acest context, Forța Fermierilor solicită intervenția urgentă a Guvernului în vederea consolidării Agenției de Intervenții și Plăți în Agricultură, astfel încăt aceasta instituție să devină suficient funcțională și să asigure achitarea datoriilor la subventii în cel mult 3 luni.
Share