Fondatorul Muzeului Serviciului Vamal a primit certificatul ce atestă noul record mondial pentru cea mai mare colecție de potcoave din lume

Fondatorul Muzeului Serviciului Vamal a primit certificatul ce atestă noul record mondial pentru cea mai mare colecție de potcoave din lume

Al doilea certificat Guinness, înmânat Fondatorului Muzeului Serviciului Vamal chiar de Ziua Independenței Republicii Moldova. Ieri – 27 august, de ziua marcării a 30 de ani de Independență a Republicii Moldova, angajatul Serviciului Vamal, renumitul colecționar Petru Costin, a primit oficial certificatul ce atestă noul record mondial pentru cea mai mare colecție de potcoave din lume – 13 855 unități.

Astfel, Petru Costin a reușit să bată propriul record înregistrat în anul 2011, care număra 3 200 potcoave. În numai zece ani, renumita colecție s-a mărit de 4 ori.

Certificatul Guinness World Records i-a fost înmânat colecționarului în cadrul ceremoniei de aniversare a Zilei Independenței Republicii Moldova, organizate în raionul Ialoveni, cu participarea reprezentanților Parlamentului RM, Consiliului raional și primăriei Ialoveni, precum și oaspeților din România și Lituania. Ulterior, un exemplar al acestuia va fi expus în cadrul Galeriei colecțiilor Petru Costin a Consiliului raional Ialoveni, iar cel de-al doilea, în cadrul Muzeului Serviciului Vamal.

Amintim că Muzeul Serviciului Vamal a fost fondat în data de 28 noiembrie 2007 și face parte din comunitatea mondială a muzeelor vamale. Fondatorul Muzeului, Petru Costin, omul care a reușit să înscrie de două ori Moldova în Cartea Recordurilor Guinness, este și autorul celei mai mari hărți a țării noastre, cu o suprafață de 64 m2, constituită din 190 mii de monede. O altă colecție ce-i aparține este cea de chipiuri, berete și uniforme ale diferitor instituții vamale și de forță din întreaga lume, formată din peste 1 200 de exemplare.

Doina Secrieru

Share