Fluxul persoanelor care au traversat frontiera de stat a crescut cu 7,2%

Fluxul persoanelor care au traversat frontiera de stat a crescut cu 7,2%

În perioada 4 – 10 iulie 2016, în punctele de trecere s-a înregistrat o creștere semnificativă a numărului de traversări a frontierei de stat. Fluxul persoanelor a constituit 442 637 traversări, cu 7,2 % mai mult decât săptămâna precedentă, iar traficul unităților de transport a prezentat o valoare de 100 238 traversări, în creștere cu 9,3 % față de săptămâna trecută.

În punctele de trecere și „frontiera verde” polițiștii de frontieră au înregistrat 79 de evenimente, cu documentarea a 93 de persoane care au încălcat legislaţia frontalieră şi migraţională a Republicii Moldova, după cum urmează:
– două persoane au încălcat frontiera de stat;
– 35 de persoane au încălcat regimul frontierei de stat și al punctelor de trecere;
– 11 persoane au prezentat documente false și falsificate;
– 14 de cetăţeni străini au depășit termenul de şedere pe teritoriul Republicii Moldova;
– 13 persoane au fost documentate pentru trafic ilicit de mărfuri;
– 18 persoane cercetate contravențional pentru încălcarea regulamentului circulației rutiere.

În decursul săptămânii precedente, 65 de cetăţeni străini, dar și 41 de mijloace de transport, au primit refuz de intrare în Republica Moldova.

Totodată, potrivit datelor deținute, 15 cetățeni moldoveni nu au avut acces de intrare în Federația Rusă, iar alți 12 în Uniunea Europeană. Din Federația Rusă au fost deportați doi conaționali, iar din Uniunea Europeană, 20.

 

Maria Roșca

Share