
Firmele de „Taxi” din municipiul Chișinău – în atenția polițiștilor
Angajații Secției documentare accidente rutiere din cadrul Direcție de Poliție a mun. Chișinău au efectuat verificări la firmele de „Taxi”, cât și unitățile de transport a altor întreprinderi municipale, înainte de ieșirea pe străzile capitalei cât și în traficul rutier. Acțiunile polițiștilor au drept scop responsabilizarea conducătorilor auto și a administratorilor, întru verificarea stării tehnice a unităților de transport cât și respectarea măsurilor de control și combatere a infecției cu COVID-19.
Astfel, pe parcursul unei săptămâni polițiștii au supus verificării circa 134 de unități de transport înainte de ieșirea pe străzile capitalei cât și organizate razii speciale în trafic.
Urmare a măsurilor întreprinse de către forțele de ordine au fost depistate 68 de contravenții cum ar fi: defecte tehnice în sistemul de frînare sau în mecanismul de direcţie, în dispozitivele de iluminare ori de semnalizare, exploatarea vehiculelor reutilate fără autorizaţia de rigoare, amplasarea neautorizată pe vehicule a publicităţii.
În privința a 49 de conducători care au admis astfel de încălcări au fost întocmite procese verbale iar în privința persoanelor cu funcție de răspundere fiind întocmite patru procese verbale pentru admiterea ieșirii la rută a unităților de transport cu încălcări, totodată fiind ridicate 10 plăcuțe de înmatriculare.
Totodată, în cadrul raziilor desfășurate de către polițiști în traficul rutier au fost depistați nouă conducători auto, care în timpul transportării călătorilor le lipseau masca de protecție, astfel fiind încălcate măsurile de siguranță care sunt impuse de către autorități întru neadmiterea răspândirii virusului COVID-19. Șoferilor le-au fost întocmite procese verbale în conformitate cu prevederile art. 76/1 Cod Contravențional.
Mihaela Rotari