Filme produse la Studioul „Moldova-Film” sunt proiectate în cadrul Zilelor Filmului Rus
În perioada 10-14 octombrie 2015, în Republica Moldova se desfășoară cea de-a treia ediție a Zilelor Filmului Rus. Evenimentul este organizat de Centrul rus de ştiinţă şi cultură din Moldova, Fondul de stat de film al Federației Ruse și Centrul de producție “Arta promovării filmului”.
Programul prevede proiectarea atât în capitală, cât și în alte localități ale țării a 21 de pelicule ale regizorilor ruși, lucrări de succes ale cinematografiei contemporane ruse. Oaspeții de onoare ai evenimentului sunt actorii şi regizorii renumiţi din Federaţia Rusă precum Andrei Merzlikin, Zinaida Kirienko, Svetlana Toma, Irina Cupcenco ș.a.
Ediția curentă a Zilelor Filmului Rus aduce în fața publicului mai multe pelicule realizate la Studioul „Moldova-Film”, printre care „Unde ești, iubire?”, „Ofițer de rezervă”, „Patul lui Procust”, „Riscul”, „Zece ierni pe-o vară”, precum și coproducția româno-sovietică “Cântecele mării”.
Un moment aparte al evenimentului este proiecția jubiliară a filmului “Ultima lună de toamnă”, după scenariul scriitorului Ion Druță, în regia lui Vadim Derbenev. O întâlnire de creație cu autorii filmului a avut loc astăzi, 12 octombrie, la cinematograful “Odeon”. La eveniment a participat și ministrul Culturii Monica Babuc, care a notat în mesajul său că filmul nu și-a pierdut actualitatea, chiar dacă a fost produs acum 50 de ani. Oficialul a mulțumit pentru ocazia de a ne bucura o dată în plus de prezența unei mari personalități din cultura Republicii Moldova, afirmând că orice întâlnire cu Ion Druță este una care lasă urme adânci în sufletele noastre.
Totodată, în cadrul spectacolului de inaugurare a Zilelor Filmului Rus, Fondul de Cinema din Federația Rusă a oferit Ministerului Culturii exemplarele digitale ale filmelor „Serghei Lazo”, „Unde ești, iubire?”, „Marele război mic”, produse la Studioul „Moldova-Film” în perioada sovietică.