Filip: Prima tranșă din asistența macrofinanciară prevede 10 condiționalități, pe care noi, practic, le-am realizat

Filip: Prima tranșă din asistența macrofinanciară prevede 10 condiționalități, pe care noi, practic, le-am realizat

Premierul Pavel Filip a comunicat că, în cadrul ședinței comune dintre Parlament și Guvern, o discuție separată a fost în privința Acordului de asistență macrofinanciară, prin intermediul căruia Uniunea Europeană ar urma să acorde Republicii Moldova 100 de milioane de euro.

Pavel Filip a declarat că informațiile apărute în presă, precum că RM nu va primi prima tranșă din cauza neîndeplinirii condițiilor, sunt un fals.

„Asistența macrofinanciară care reprezintă 100 milioane de euro, dintre care 40 milioane este grant, implică 28 de condiționalități. Pentru a primi prima tranșă, care este preconizată pentru anul acesta, era necesar să realizăm 10 condiționalități, pe care noi, practic, le-am realizat. Au rămas încă patru, dar și acelea sunt în curs de realizare, pentru că deja aceste proiecte au fost aprobate în prima lectură în Parlament. Astfel, chiar înainte de termenul ce era prevăzut pentru realizarea acestor condiționalități, noi vom fi gata pentru a lua prima tranșă. În același timp, atunci când am făcut rectificarea bugetului și am înaintat acest proiect în Parlament, pentru că veniturile la bugetul de stat sunt suficiente pentru a realiza toate proiectele și programele ce au fost prevăzute în Legea bugetului, noi nu am luat în calcul prima tranșă a asistenței macrofinanciare în acest an”, a explicat Premierul.

Pavel Filip a menționat că asta nu înseamnă, neapărat, că RM nu va primi anul acesta banii. „Ne facem griji că, din punct de vedere tehnic, procedural, acest lucru durează și atunci ne-am asigurat, fără a lua în calcul pentru bugetul anului acesta. Și am spus că, cu certitudine, vom primi, dacă nu anul acesta, atunci – anul viitor”, a conchis Filip.

Doina Secrieru

Share