Fermierii vor primi INDEMNIZAȚIE de la Guvern

Fermierii vor primi INDEMNIZAȚIE de la Guvern

Prim-ministrul Iurie Leancă a convocat conducerea Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare, la care s-a stabilit că mâine va avea loc ședința Comisiei centrale care va aproba dosarele depuse de agricultori pentru plata compensațiilor.  

Fermierii vor primi banii după principiul „Primul venit, primul servit”. Începând cu ziua de luni, 27 octombrie,Agenția de Intervenție și Plăți în Agricultură va emite dispozițiile de plată, după care Ministerul Finanțelor va începe imediat achitarea lor.

Plățile se vor efectua conform Hotărârii de Guvern privind aprobarea Regulamentului referitor la modul de acordare a sprijinului financiar producătorilor de fructe şi legume din data de 3 septembrie anul curent.

Astfel, pentru compensarea pierderilor suportate de agricultori, statul va acorda câte 1,5 lei pentru fiecare kilogram de mere comercializat și câte 1,2 lei per kilogram de prune. Suma totală alocată de Executiv în acest scop este de 138 de milioane de lei.

De asemenea, Premierul Iurie Leancă i-a cerut ministrului Vasile Bumacov să grăbească discuţiile cu Banca Mondială în ce priveşte acordarea unui ajutor financiar de 10 milioane de dolari pentru compensarea diferenței și a pierderilor suportate de alte categorii de producători şi procesatori.

IMG_6491 IMG_6519

 

 

 

 

 

 

 

Maria Roșca

Share