Faza I a proiectului EU4Energy s-a încheiat. A participat și directorul ANRE

Faza I a proiectului EU4Energy s-a încheiat. A participat și directorul ANRE

Eugen Carpov, Director ANRE a participat la evenimentul de încheiere a proiectului EU4Energy, faza I, care a avut loc în regim online. Evenimentul a reunit toate părțile participante, care au prezentat rezultatele obținute în cadrul proiectului. De asemenea, cei prezenți au avut oportunitatea să discute activitățile privind implementarea fazei II a proiectului EU4Energy, care va începe în ianuarie 2021.

În discursul său, Eugen Carpov a informat despre progresele înregistrate de Agenție cu suportul oferit în cadrul proiectului EU4Energy, inclusiv aprobarea și transpunerea actelor normative de reglementare prevăzute în Pachetul Energetic III. „Cel mai important sprijin acordat Republicii Moldova a fost dezvoltarea de noi reglementări pentru funcționarea stabilă a piețelor de energie electrică și gaze naturale. Noile reguli sunt în concordanță cu modelul european și oferă pârghiile necesare pentru a diversifica produsele și timpul de tranzacționare, astfel, dezvoltând o piață competitivă și transparentă. De asemenea, implicarea specialiștilor din cadrul proiectului EU4Energy a avut un aport semnificativ la elaborarea actelor normative cheie care contribuie la reforma piețelor energetice și integrare în piețele regionale (Regulile pieței energiei electrice și a gazelor naturale, Codul rețelelor electrice și cel al gazelor naturale și Metodologia de calculare, aprobare și aplicare a tarifului reglementat pentru serviciul de operare a pieței energiei electrice), în conformitate cu angajamentele sale asumate în temeiul Tratatului de constituire a Comunității Energetice”, a menționat Eugen Carpov în cadrul evenimentului.

Un alt beneficiu oferit de programul EU4Energy este platforma importantă de discuții pentru țările membre. Discuțiile la nivel înalt au facilitat dialogul dintre Republica Moldova și celelalte state membre ale Parteneriatului estic, în special Ucraina. Dialogul a contribuit la depășirea problemelor existente și la coordonarea acțiunilor pentru a obține beneficii reciproce.

În același context, reprezentanții EU4Energy au menționat că Republica Moldova a avut o participare activă pe durata proiectului, realizând progrese vizibile, iar aplicarea bunelor practici internaționale va oferi țării posibilitatea să se încadreze ca un jucător important pe arena internațională.

Proiectul EU4Energy este un proiect de asistență tehnică finanțat de către Uniunea Europeană. Proiectul a vizat instituții de stat din sectorul energetic al țărilor parteneriatului estic, contribuind la consolidarea cadrului legislativ și de reglementare, precum și la identificarea oportunităților de investiții în proiecte de infrastructură energetică. Durata inițială a proiectului EU4Energy a fost din 2016 până 2020, urmând ca aceasta să fie prelungită pentru un nou termen.

Doina Secrieru

Share