Familiile din Moldova care găzduiesc refugiați sunt îndemnați să se înregistreze pentru a primi ajutorul financiar de 3 500 lei
Ministerul Muncii și Protecției Sociale (MMPS) încurajează familiile din Moldova care găzduiesc refugiați să continue să se înregistreze pentru a primi ajutorul financiar de 3 500 lei, până pe data de 07 mai 2022, când va fi încheiată procedura de înregistrare, informează OFICIAL.
Scopul ajutorului financiar acordat din sursele financiare ale Programului Alimentar Mondial (PAM) este de a susține gospodăriile care găzduiesc cel puțin doi sau mai mulți refugiați timp de mai mult de o săptămână să-și acopere cheltuielile adiționale pentru alimente și alte nevoi esențiale.
Pentru a primi ajutorul, familiile din Chișinău pot folosi portalul de înregistrare online (https://uahelp.md) unde trebuie să se înregistreze atât capul familiei gazdă, cât și refugiatul (refugiații), folosind același cod primit la înregistrarea online.
În alte raioane ale Republicii Moldova, familiile pot continua înregistrarea în persoană la consiliile locale (primării) până la data limită – 07 mai.
Până în prezent au solicit înregistrarea peste 8 200 de persoane, dintre care 6 700 au fost confirmate. Peste 6 200 de gospodării au primit deja transferurile bănești și restul sunt procesate și vor fi finalizate în următoarele câteva zile.
Programul de ajutor financiar, parte a răspunsului umanitar în Moldova, a fost lansat la 25 martie 2022, cu suportul Programului Alimentar Mondial, în colaborare cu Agenția ONU pentru Refugiați (UNHCR).
Moldova găzduiește peste 90 000 de refugiați din Ucraina, majoritatea fiind găzduiți de moldoveni, alții închiriind apartamente libere și camere de hotel, ceilalți fiind plasați în Centrele de Plasament Temporar pentru Refugiați din toată țara. Plus la ajutorul financiar, în cadrul răspunsului umanitar în Moldova, PAM oferă mese calde pentru refugiații din Moldova.
Pentru mai mulți informație sau ajutor la înregistrare, apelați la Linia fierbinte: +373 60865841