Extrădată din Grecia pentru traficarea a 7 moldovence, printre care și o minoră

O locuitoare a raionului Ialoveni, anunţată de autorităţile Republicii Moldova în căutare internaţională pentru traficarea a şapte moldovence, printre care şi o minoră, a fost reţinută în Grecia şi extrădată pentru a fi trasă la răspundere penală în statul nostru. Procuratura municipiului Chişinău a finalizat urmărirea penală şi a trimis dosarul de învinuire a acesteia în judecată.

Potrivit rechizitoriului, în intervalul anilor 2014 – 2016, sub promisiunea unui loc de muncă bine plătit, inculpata a racolat şapte tinere din familii social-vulnerabile, printre care şi o minoră, pe care le-a transportat şi obligat să se prostitueze în Turcia. Zilnic, acestea erau obligate să presteze servicii sexuale într-un apartament din Istanbul, iar venitul era practic în totalitate colectat de inculpată, victimelor revenindu-le doar o mică parte din venit.

Revenite acasă, victimele traficului au depus plângeri, pe acest caz fiind iniţiate cauze penale.

Pentru trafic de fiinţe umane şi copii, legislaţia Republicii Moldova prevede până la 20 de ani închisoare, iar dacă va fi recunoscută vinovată, inculpata ar urma să achite şi cheltuieli judiciare legate de extrădarea sa în sumă de 33 mii lei.

Miahela Rotari 

Share