Expoziția de pictură „Gânduri colorate despre plaiul meu” – inaugurată la Chișinău

Expoziția de pictură „Gânduri colorate despre plaiul meu” – inaugurată la Chișinău

La 02 februarie 2017, la Inspectoratul Școlar Național a avut loc inaugurarea expoziției de pictură „Gânduri colorate despre plaiul meu”, organizată în parteneriat cu Instituția Publică Liceul Teoretic „Ginta Latină” din Chișinău și cu suportul Ministerului Educației și al Direcției Generale Educație, Tineret și Sport Chișinău, potrivit unui comunicat de presă.

Expunerea lucrărilor de artă a elevilor IPLT „Ginta Latină” din Chișinău este o continuare a parteneriatului inițiat la data de 29 noiembrie 2016 în colaborare cu LTPA „Doina și Ion Aldea – Teodorovici” din Chișinău și contribuie la dezvoltarea și consolidarea încrederii beneficiarilor educației în instituțiile responsabile de evaluarea acestora și promovarea politicilor educaționale.

În deschidere, Ana Vivdici, director al IȘN, a menționat importanța evenimentelor de promovare a educației artistice. „Acest eveniment se încadrează în atribuțiile și Strategia de comunicare a Inspectoratului Școlar Național, de identificare și promovare a bunelor practici a instituțiilor de învățământ din țară. Unul din obiectivele acțiunii vizează consolidarea încrederii beneficiarilor și furnizorilor de educație în instituțiile abilitate cu evaluarea și asigurarea calității în instituțiile de învățământ general. Încrederea, comunicarea și deschiderea sunt trei componente de bază a funcționării parteneriatelor educaționale, care se necesită a fi fortificate.” a punctat directorul IȘN.

Reprezentanții Ministerului Educației, Goraș Mariana, șef adjunct al Direcției învățământ preuniversitar și Ceapa Valentina, consultant superior în cadrul aceleiași direcții, cât și Galina Slobozeanu, inspector în cadrul Direcției Generale Educație, Tineret și Sport Chișinău, au transmis mesaje de felicitare și încurajare administrației și cadrelor didactice care contribuie esențial la formarea educației de calitate prin prisma activităților cu profil arte, reușind să formeze tineri artiști de valoare.

De asemenea, cu un cuvânt de înaltă apreciere a eforturilor depuse în crearea și dezvoltarea competențelor artistice, a venit și Eliza Puică, lector conferențiar și critic de artă din cadrul Uniunii Artiștilor Plastici.

Odată cu expunerea lucrărilor plastice, la eveniment au participat și elevii de la profilurile de artă muzicală, coregrafic și teatral, care și-au etalat diversele talente prin prezentarea unor numere artistice.

Evenimentul este parte a proiectului „Educație și implicare prin talent și promovare” prin care IȘN își propune să promoveze bunele practici ale instituțiilor de învățământ general cu profil arte, în scopul motivării și încurajării tuturor elevilor în crearea lucrărilor de artă și dezvoltarea competențelor culturale și civice.

Expoziția poate fi admirată în continuare pe holul IȘN, Chișinău, str. Alecu Russo 1, et. 11.

Dina Roșca

Share