Expoziția de artă „Autumnala tinerelor talente” a fost inaugurată în incinta Inspectoratului Școlar Național

Expoziția de artă „Autumnala tinerelor talente” a fost inaugurată în incinta Inspectoratului Școlar Național

La data de 29 noiembrie 2016, în incinta Inspectoratului Școlar Național a avut loc inaugurarea expoziției de artă „Autumnala tinerelor talente”, a elevilor Liceului Teoretic cu Profil Artistic „Doina și Ion Aldea – Teodorovici” din Chișinău.

Evenimentul este parte a parteneriatului „Educație și implicare prin talent și promovare” inițiat de Inspectoratul Școlar Național în colaborare cu Liceul Teoretic cu Profil Artistic „Doina și Ion Aldea – Teodorovici” din Chișinău cu suportul Ministerului Educației și al Direcției Generale Educație Tineret și Sport Chișinău.

Prin acest parteneriat, IȘN își propune să găzduiască și să promoveze lucrările elevilor care au ales domeniul artelor, în scopul dezvoltării competențelor lor culturale și civice.

În cadrul evenimentului, tinerii artiști au avut ocazia să-și prezinte lucrările, în care au fost omagiate culorile și tehnicile aplicate prin îndrumarea dascălilor, artiști plastici.

Prezentă la eveniment, viceministra educației, Elena Cernei a încurajat elevii spre cucerirea culmilor creației artistice, promovarea numelor artiștilor plastici îndrumători prin intermediul creațiilor proprii și devenirea unor personalități marcante, inclusiv prin aprecierea locului distins al artei plastice între disciplinele școlare.

Andrei Mudrea, Maestru Emerit al Artei, membru al Uniunii Artiștilor Plastici, a apreciat efortul elevilor și a profesorilor în crearea lucrărilor expuse, îndemnînd tinerii artiști să creadă în talentul lor și să depună muncă pentru realizarea scopurilor propuse. Totodată, conducerea LTPA „Doina și Ion aldea Teodorovici” din Chișinău prin prezența directorului Iurie Donțu și a directorului adjunct Lily Prisăcaru a dat asigurări că va continua dezvoltarea personalităților elevilor prin prisma artei plastice.

Ana Vivdici, director al IȘN, a menționat aportul cadrelor didactice și manageriale în promovarea valorilor educației prin intermediul artei și rolul determinant al dedicației profesionale al acestora. Experiența LTPA „Doina și Ion Aldea – Teodorovici” din Chișinău este primul exemplu de bune practici din cadrul sistemului educațional, identificat și mediatizat de către IȘN din șirul instituțiilor de învățământ general, cu sau fără profil de arte, dar care înregistrează succese în plan local, național și internațional.

Expoziția poate fi admirată în continuare pe holul IȘN, Chișinău, str. Alecu Russo 1, et. 11.

isn-29-11-16-2 isn-29-11-16-3 isn-29-11-16-4 isn-29-11-16-5

Maria Roșca

Share