Experții au decis ce se va întâmpla cu galeriile subterane din cărămidă de la Cahul

Experții au decis ce se va întâmpla cu galeriile subterane din cărămidă de la Cahul

Membrii Consiliului Național al Monumentelor Istorice de pe lângă Ministerul Culturii s-au întrunit la data de 26 aprilie curent, la Cahul, pentru a examina în teren problemele legate de construcția Teatrului Republican Muzical-Dramatic „B.P.Hașdeu”, apărute în legătură cu descoperirea în perimetrul gropii de fundație a unor galerii subterane, potrivit unui comunicat al Ministerului Culturii.

Analizând complexele probleme relevate în teren, Consiliul Național al Monumentelor Istorice, format din specialiști în domeniul arhitecturii, construcțiilor, arheologiei, conservării și restaurării patrimoniului cultural construit, a luat decizia de a se transfera cu 2-3 metri fundația viitorului sediu al teatrului, în limitele terenului aferent, pentru a putea proteja una dintre galeriile nimerite în perimetrul gropii de fundație. Galeria 1 va fi exhaustiv cercetată și ulterior demontată, materialele/cărămizile recuperate urmând a fi utilizate la restaurarea galeriei 2. De asemenea, decizia se referă la cercetarea, restaurarea și valorificarea corespunzătoare a galeriei 2 pentru a fi expusă publicului.

Este de menționat că, în luna aprilie curent, Consiliul Național al Monumentelor Istorice de pe lângă Ministerul Culturii s-a întrunit în trei ședințe consecutive, în cadrul cărora a fost discutată problema proiectului de edificare a noului teatru din orașul Cahul, precum și a diverselor poziții privind varianta potrivită de conservare a acestor obiecte istorice pentru beneficiul cultural al orașului.

În context, remarcăm că proiectul de construcție a noului edificiu pentru Teatrul „B.P.Hașdeu” din Cahul are loc urmare Memorandumului semnat între Republica Moldova și România și a grantului de 800 mii euro alocat de Guvernul României, care prevede finalizarea lucrărilor de construcție în anul 2016.

Amintim că, începând cu 31 martie curent, în timpul excavării gropii de fundație a  noului edificiu al Teatrului Republican Muzical-Dramatic „B.P.Hașdeu” au fost identificate vestigiile a două segmente de galerii subterane datate cu secolul al XIX-lea, care au fost supuse cercetărilor de specialitate de către Agenția Națională Arheologică în colaborare cu Primăria și Universitatea din Cahul. De notat că, pe parcursul ultimilor 20 de ani, urmele unor galerii subterane au fost semnalate de către locuitorii orașului Cahul și în mai multe sectoare ale urbei.

Doina Secrieru
Share