Ex-angajații sistemului administrației penitenciare – în atenția ANP (FOTO)

Ex-angajații sistemului administrației penitenciare – în atenția ANP (FOTO)

În contextul Zilei internaționale a oamenilor în etate, veteranii sistemului administrației penitenciare, au fost vizitaţi la domiciliu de către personalul Direcţiei resurse umane a Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP), informează OFICIAL. 

„Angajații au adresat, din numele conducerii ANP, cuvinte de apreciere, mulţumire şi respect persoanelor în etate, care rămân valoroși indiferent de vârsta lor, dăruindu-le flori şi pachete sociale, exprimându-şi astfel, profunda recunoştinţă pentru munca neobosită și enorma contribuție la dezvoltarea sistemului penitenciar, pentru baza pe care au clădit-o întru prosperarea activităţii celor din prezent. Pensionarii au rămas plăcut surprinşi, mulţumind pentru atenţia de care se bucură şi atitudinea generoasă a actualilor angajaţi”, se menționează într-un comunicat al ANP.

Totodată, ANP menționează că, în fiecare an, cu ocazia Zilei internaţionale a persoanelor în etate, dar și altor sărbători, ANP își manifestă respectul și atitudinea faţă de foștii angajați ai sistemului, remarcând că munca acestora este prețuită și până în prezent, iar experienţa acumulată peste ani, servește drept exemplu pentru generația actuală.

Ziua internaţională a persoanelor în etate se sărbătoreşte în fiecare an începând cu 1 octombrie 1991, printr-o Rezoluţie a Organizaţiei Naţiunilor Unite.

IMG_9341

IMG_9399

IMG_9411

Mihaela Rotari

Share