Evoluţia tehnologiei informaţiei – analizată, astăzi, la STISC

Evoluţia tehnologiei informaţiei – analizată, astăzi, la STISC

La sediul STISC, astăzi, a avut loc o întâlnire comună a factorilor de decizie a I.P. Serviciul Tehnologia Informaţiei şi Securitate Cibernetică (STISC), Serghei Popovici, Director şi Universitatea Tehnică a Moldovei, Dinu Ţurcanu, Prorector, în cadrul căreia au fost abordate cu scop lucrativ subiectele evoluţiei tehnologiei informaţiei, măsurilor de securitate ce se impun a fi implementate pentru sporirea culturii informaţionale, dar şi reducerea riscurilor şi pericolelor informatice.

„Agenda de lucru şi planul de acţiuni, privind colaborarea bilaterală a instituţiilor, se înscriu perfect obiectivelor de funcţionalitate eficientă a Sistemului de Management a Securităţii Cibernetice, conform prevederilor H.G. nr. 201 din 28.03.2017”, se menționează într-un comunicat al STISC.

Directorul general al STISC, a menționat că discuţiile cu UTM, „sunt un reper important pentru o mai bună înțelegere a mecanismelor de cooperare cibernetică existente la nivel de instituții și pentru o mai bună gestionare a incidentelor cibernetice”.

De asemenea, Popovici, a vorbit despre necesitatea dezvoltării culturii de securitate cibernetică a utilizatorilor sistemelor informatice și de comunicații, adesea insuficient informați în legătură cu potențialele riscuri, dar și cu soluțiile de contracarare a acestora, a devenit o cerință obiectivă, obligatorie – în acest context, un rol important îl vor avea și instruirile în domeniul securităţii cibernetice din cadrul Universității Tehnice a Moldovei.

În cadrul întâlnirii, au fost punctate evenimentele cele mai importante desfășurate în parteneriat cu Universitatea Tehnică a Moldovei şi cele ce urmează a fi organizate în perioada imediat următoare, cum ar fi conferințe, workshopuri, simpozioane, precum şi planurile de viitor ale UTM, legate de activitatea didactică, de cercetare și promovare a domeniului „Securităţii Cibernetice”, componentă actuală a oricărui sistem informatic şi a oricărei instituţii publice/privată.

„Au fost abordate şi câteva aspecte importante de colaborare ulterioară cu Universitatea Tehnică a Moldovei în domeniul tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor electronice, deoarece factorul uman este generator de securitate și insecuritate cibernetică deopotrivă, şi doar prin instruire de calitate şi ridicarea nivelului de competenţe digitale a cetăţenilor vom spori securizarea sistemelor informatice”.

În final, prorectorul UTM, a adus mulţumiri în numele Universităţii Tehnice a Moldovei, pentru inaugurarea laboratorului de securitate cibernetică, fondat în cadrul proiectului „Cyber Security Laboratory and Training at the Technical University of Moldova”, susţinut prin intermediul Programului NATO „Ştiinţă pentru pace şi securitate”, cu suportul Ambasadei SUA din RM şi a Serviciului Tehnologia Informaţiei şi Securitate Cibernetică, organizarea la un înalt nivel a evenimentului CyberWeek2018, dar şi pentru suportul necondiţionat oferit mediului academic.

Mihaela Rotari 

Share