Evoluția cadrului normativ de reglementare și problemele specifice domeniului energetic, discutate de șefia ANRE într-o ședință
Octavian Calmîc, directorul Consiliului de Administrație al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE), ieri, a participat la ședința Comitetului Asociației Businessului European (EBA) pe Infrastructură și Energetică, care a avut loc în regim online.
„Scopul ședinței a fost de a discuta despre progresele înregistrate la implementarea angajamentelor asumate în cadrul Acordului de Asociere cu UE, evoluția cadrului normativ de reglementare și problemele specifice domeniului energetic. Reprezentatul Ministerului Economiei și Infrastructurii a făcut o descriere generală a situației din domeniu și a optat pentru aplicarea instrumentelor și politicilor statului în stimularea și dezvoltarea complexului termo-energetic”, se menționează într-un comunicat al Agenției.
În cadrul prezentării sale, Calmîc a menționat activitățile pe parcursului anilor 2019-2020 în implementarea și realizarea angajamentelor internaționale asumate în sectorul energetic și anume: elaborarea și adoptarea Regulilor pieței energiei electrice, evaluarea și adoptarea tarifelor plafon pentru resursele regenerabile, examinarea și ajustarea promptă a tarifelor și prețurilor pentru energia electrică, adoptarea Metodologiilor de calculare și aprobare a tarifelor pentru serviciul de distribuție a energiei electrice și a prețului reglementat de furnizare a energiei electrice, și încurajarea concurenței pe piața angro, prin interconectarea sistemului electroenergetic al Republicii Moldova cu cel al României. Totodată, s-a pus accentul pe fortificarea dialogului dintre ANRE și instituțiile internaționale, în special Secretariatul Comunității Energetice, dar și operatorii din piață.
„Participanții la discuție au apreciat înalt eforturile depuse de ANRE în transparentizarea procesului decizional și corectitudinea aplicării cadrului normativ în vigoare. Un subiect de interes sporit l-a constituit promovarea producerii energiei electrice din surse regenerabile și a capacităților de producere a energiei electrice pentru care se acordă schema de sprijin prin tarif fix, stabilită conform Legii privind promovarea utilizării energiei din surse regenerabile”, mai spun reprezentanții ANRE.
„În timpul discuției au fost evidențiate mai multe probleme apărute la obținerea avizelor de racordare, în privința accesului la finanțare pentru asigurarea sustenabilității proiectelor investiționale, dar și referitor la necesitatea extinderii cotelor date pentru anii următori. În acest sens, ANRE s-a angajat să creeze un grup de lucru format din reprezentanții instituțiilor guvernamentale, operatorilor din piață și comunitatea oamenilor de afaceri pentru găsirea unor soluții durabile a problemelor existente”, adaugă sursa.
Doina Secrieru