Eveniment istoric pentru Republica Moldova. Cea de-a 3-a Conferință Globală a Turismului Vitivinicol – inaugurată oficial

Eveniment istoric pentru Republica Moldova. Cea de-a 3-a Conferință Globală a Turismului Vitivinicol – inaugurată oficial

Moldova este gazda celui mai important eveniment de talie internațională din domeniul turismului vitivinicol. Între 6 și 7 septembrie, la Chişinău se desfășoară cea de-a treia Conferință Globală a Turismului Vitivinicol, sub egida Organizației Mondiale a Turismului pe lângă ONU (UNTWO), în parteneriat cu Guvernului Republicii Moldova. Coordonatorul și implementatorul local al evenimentelor din cadrul conferinţei este Agenția de Investiții a Republicii Moldova.

Datele statistice plasează Moldova în topul celor mai mari 20 de producători de vinuri, cu o producţie anuală de 1,8 milioane de hectolitri de vin, potrivit Organizației Internaționale a Viei şi Vinului.

Cu o suprafaţă a podgoriilor ce ocupă 4% din teritoriul țării sau 7% din terenurile arabile, Moldova are cea mai mare densitate a viilor la nivel mondial, iar la nivel european, după suprafața plantațiilor viticole, se situează pe locul 6. Datorită beciurilor unice în lume, Moldova a ajuns și în Cartea Recordurilor.

Emblematică pentru industria mondială a turismului, conferința reuneşte peste 200 de oaspeți de rang înalt din domeniul turismului vitivinicol din circa 60 de țări ale lumii. Participanții vor avea ocazia să cunoască și să „guste” din oferta turistică vitivinicolă a țării, vizitând un șir de vinării și complexe turistice reprezentative.

Pavel Filip, prim-ministrul Republicii Moldova: „Vinurile moldoveneşti sunt o carte de vizită a ţării noastre. Ca şi poporul moldovean, vinurile moldoveneşti au trecut prin multe provocări: politica sovietică de nimicire a viţei de vie, un şir de embargo-uri impuse de Federaţia Rusă, de pe urma cărora Vinul Moldovei a devenit mai bun, mai competitiv. Iată de ce, atunci când merg peste hotare, iau drept suvenir din Moldova o sticlă de vin autohton, pentru că vinul nostru poate „povesti” despre noi, moldovenii, mult mai mult decât orice mesaj transmis pe cale verbală. Guvernul are încredere în Agenţia de Investiţii ca într-o instituţie, a cărei misiune este să facă Moldova cunoscută în toată lumea. Dar vreau să subliniez – fiecare dintre noi poate contribui la promovarea ţării, dacă o va iubi: natura, cultura şi oamenii ei. Doresc participanţilor Conferinţei să se îndrăgostească de Republica Moldova. Şedere plăcută şi Noroc!”.

Inaugurarea oficială a evenimentului are loc la Castel Mimi – primul și cel mai somptuos „chateau” vinicol din Moldova, inclus în topul celor mai fascinante destinaţii turistice. Situat la 30 de kilometri distanță de Chișinău, castelul MIMI a fost fondat în 1893 de ultimul guvernator al Basarabiei – Constantin Mimi. Vinăria a devenit o carte de vizită a țării noastre, iar castelul este un monument de arhitectură de importanță națională. Complexul turistic al vinăriei se întinde pe o suprafață de 200.000 metri pătrați și oferă turiștilor o serie de servicii unice la nivel național (wine spa).

Timp de două zile, cât va dura evenimentul, vor fi organizate o serie de acțiuni de promovare a turismului vitivinicol autohton și de prezentare a ofertei turistice a Moldovei, ce vor include tururi ghidate și degustații de vinuri, show-uri gastronomice și culturale, expoziții artizanale. Fiecare eveniment al conferinței se va desfășura în locații vitivinicole diferite, pentru a oferi oaspeților cât mai multe experiențe autentice, ce îi vor ajuta să-şi contureze impresia despre potenţialul turistic al ţării noastre.

Prima zi a conferinţei va include trei sesiuni de discuții: implementarea conceptului de durabilitate pentru o dezvoltare cu succes a sectorului turismului, crearea parteneriatelor public-private pentru dezvoltarea turismului vitivinicol în zonele rurale și cele mai bune exemple de urmat ale regiunilor vitivinicole consacrate.

Sesiunea 1. Implementarea sustenabilității ca element catalizator al unei dezvoltări de succes
Turismul vitivinicol poate avea o importanță majoră pentru vinăriile mici și medii, la fel ca şi pentru obiectivele turistice situate în zonele rurale, ce se confruntă cu o competiție acerbă la nivel global. Odată cu înflorirea turismului vitivinicol, destinațiile turistice trebuie să ia în considerare modul în care echilibrează profiturile economice rezultate cu protecţia mediului înconjurător. Sesiunea de discuții se va axa pe rolul turismului vitivinicol în dezvoltarea durabilă a regiunii și crearea de noi locuri de muncă.

Sesiunea 2: Parteneriatele public-private pentru dezvoltarea vitivincolă a regiunii rurale
Pe parcursul sesiunii, vorbitorii vor discuta despre modul în care diferiți actori din mediul public și privat își pot uni forțele pentru promovarea turismului vitivinicol în mediul rural, colabora pentru maximizarea avantajelor și pentru a face față provocărilor. La fel, va fi discutată și relația dintre vinării și autoritățile ce reglementează domeniul, în vederea creării unei sinergii puternice, cu scopul de a facilita și încuraja intervenția gradată a sectorului privat pentru dezvoltarea turismului vitivinicol și crearea de noi destinații atractive.

Sesiunea 3: Exemple de urmat: prezentarea celor mai bune practici la nivel internațional

În această secțiune vor fi prezentate exemplele celor mai de succes inițiative implementate în sectorul turismului vitivinicol. După încheierea sesiunilor de discuții, oaspeții străini vor merge la vinăria Asconi, una dintre primele vinării care și-a reorientat exporturile spre piețele europene și asiatice, după embargourile impuse de Federația Rusă. Recent, vinăria a devenit unul dintre exportatorii de top pe piața chineză, producând vinuri din soiuri indigene și străine din stugurii cultivați pe propriile plantații, ce se întind pe o suprafață de 635 de hectare. Fondată în 1994, vinăria oferă și servicii turistice, iar calitatea înaltă a acestora a fost recunoscută prin premii naţionale. Anual vinăria găzduiește peste 3500 de turiști, iar complexul turistic oferă locuri de muncă pentru aproximativ 20 de oameni din mediul rural.

Mihaela Rotari 

Share