Astăzi este marcată Ziua Internațională a Migranților

Astăzi este marcată Ziua Internațională a Migranților

Anual, la data de 18 decembrie, este marcată Ziua Internațională a Migranților, pentru a recunoaşte eforturile, contribuţiile şi drepturile migranţilor din întreaga lume. Conform datelor Organizației Internaționale pentru Migrație, unul din fiecare 35 oameni de pe glob este migrant. Circulația internațională a persoanelor a devenit o trăsătură a vieții moderne, iar migrația a devenit o parte integrantă a fenomenului globalizării, informează Oficial.

Una din prioritățile Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale în domeniul migraţiei de muncă sunt orientate spre elaborarea şi perfecţionarea mecanismelor eficiente de gestionare şi control a fluxurilor migraţionale, în conformitate cu prevederile tratatelor internaționale la care Republica Moldova este parte.

Astfel, în scopul promovării migrației legale s-au depus eforturi considerabile în vederea extinderii oportunităților legale de angajare la muncă a cetățenilor Republicii Moldova aflați peste hotare, prin încheierea și implementarea acordurilor bilaterale în domeniul migrației de muncă cu statele de destinație. În acest sens, Republica Moldova a ratificat 3 Convenții și a semnat 7 acorduri bilaterale în domeniul migrației de muncă. La moment se implementează cu succes Acordul bilateral moldo-israelian cu privire la angajarea temporară a cetățenilor Republicii Moldova în anumite sectoare din statul Israel (în domeniul construcțiilor), fiind desfășurate 11 etape de implementare a Acordului.

De asemenea, în vederea promovării reintegrării cetățenilor Republicii Moldova, în anul 2017, MSMPS a încheiat un Acord cadru cu Oficiul Francez pentru Imigrare și Integrare. Acordul prevede identificarea unor mecanisme de oferire a unui suport din partea Guvernului Francez la reintegrarea socială a cetățenilor Republicii Moldova care doresc să se întoarcă în Republica Moldova prin ajutor pentru reintegrarea socială, reintegrarea în cîmpul muncii și ajutor de reintegrare prin inițierea unei afaceri.

Totodată, în vederea asigurării cetățenilor Republicii Moldova cu drepturi egale la pensii, prestații sociale și indemnizații, țara noastră a semnat 13 acorduri bilaterale în domeniul securităţii sociale cu România, Portugalia, Bulgaria, Luxemburg, Austria, Estonia, Cehia, Polonia, Ungaria, Belgia, Lituania, Germania și Turcia. De asemenea, la etapa de negocieri se află acordurile cu Letonia, Israel și Belarus.

O altă acțiune importantă pentru promovarea reîntoarcerii şi reintegrării lucrătorilor migranţi, a fost elaborarea și pilotarea conceptului mecanismului interinstituțional de referință pentru integrarea migranților reveniți de peste hotare. Scopul conceptului dat este de a contribui la dezvoltarea ”Sistemului de Referire pentru Integrarea Migranților Reîntorși” și de a oferi suport Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă şi celor 35 de structuri teritoriale ale acesteia, autorităţilor publice locale, organizaţiilor neguvernamentale, instituţiilor sau persoanelor private să presteze servicii calitative de reintegrare în societate a migranţilor reîntorşi, în mod coordonat (multidisciplinar) şi să crească randamentul reintegrării sociale a acestora.

MSMPS va continua să întreprindă măsuri active în ceea ce privește reglementarea eficientă a migrației, prin elaborarea documentelor de politici și a programelor de reintegrare, precum și sporirea eforturilor în vederea dezvoltării cooperării bilaterale cu principalele state de destinație a lucrătorilor moldoveni în vederea asigurării angajării legale a acestora în străinătate precum și combaterea muncii ilegale.

Conform datelor statistice, în prezent, are loc intensificarea fluxurilor migraționale la vîrstele tinere între 25-29 de ani. Se estimează că, anual, 1% din populația Republicii Moldova migrează.

Menționăm că, la 18 decembrie 2000, Organizația Națiunilor Unite (ONU) a declarat ziua de 18 decembrie – Ziua Internațională a Migranților. Republica Moldova consemnează Ziua Internațională a Migranților începând cu anul 2003, an în care a aderat la Organizația Internațională pentru Migrație.

Mihaela Rotari

Share