Energocom a semnat două noi contracte bilaterale de procurare a energiei electrice pentru luna februarie
Pentru luna februarie, SA Energocom a semnat două noi contracte bilaterale și a mărit cantitatea ce urmează a fi achiziționată în acest format.
De la centrala nucleară de la Cernavodă urmează a fi procurați 110 MW bandă (24/ 24 ore), cu 10 MW bandă mai mult față de luna ianuarie. De asemenea, a fost semnat un contract cu Hidroelectrica, compania românească ce administrează hidrocentrale, pentru o cantitate de 20 MW bandă. Ambele contracte presupun un preț plafonat prin ordonanță de urgență, la 400 lei românești (sau circa 80 de euro)/ MWh.
Prin urmare, ponderea electricității achiziționate de la Nuclearelectrica în februarie va ajunge la aproximativ 18% din totalul de consum, în timp ce cantitatea livrată de Hidroelectrica este estimată la 3,3% din necesar.
Un alt contract a fost semnat cu compania D. Trading, ce are un grafic de livrare cu mai multă energie electrică ziua, când este consum mai mare, și cantități mai mici noaptea, când nu este cerere. În total, de la D. Trading vor fi cumpărați circa circa 70 mii MWh, ceea ce constituie 17% din necesar. Prețul pentru acest contract este mai mic decât prețul plafon de achiziție inclus în actualul tarif – 145 euro/ MWh.
În rezultat, în luna februarie, ponderea energiei achiziționate de pe bursă ar urma să se reducă la circa 25%, față de 39% în luna ianuarie. Or anume în orele de vârf prețurile sunt cele mai mari și volatile.
Centralele de termoficare urbane din Chișinău și Bălți urmează să genereze luna viitoare aproximativ 120 mii MWh, ceea ce constituie în jur de 30% din consum. În timp ce alte peste 30 de mii de MWh (aproape 8%) ar urma să constituie energie regenerabilă.
Echipa Energocom este în permanent contact cu partenerii săi și caută cele mai bune oferte de prețuri, ținând cont de graficul de consum intern și necesitățile Republicii Moldova.