Emoții la școala din Aluatu! Elevii au pășit pragul școlii renovate de unioniști
Emoții mari la școala din satul Aluatu, singura instituție românească din raionul Taraclia, care a fost renovată în această vară. Cei aproape 70 de copii au pășit emoționați pragul sălilor de studii moderne și spun că vor veni cu mare plăcere la școala reparată de unioniști.
Gimnaziul-grădiniță „Dimitrie Cantemir” a îmbrăcat astăzi straie tricolore. După ce vara aceasta, instituția a fost renovată de unioniști în urma unei campanii de colectare a fondurilor, micuții au pășit cu bucurie pragul școlii moderne.
Aceștia spun că nici nu visau să învețe într-o astfel de școală frumoasă. „Înainte era și era praf peste tot, dar acum s-au mai schimbat lucrurile și îmi place mai mult”, a declarat Evelina Nichifor, elevă.
„Înainte era tot dărâmat, dar acum este foarte frumos”, a declarat Valeria Col, o altă elevă.
Directoarea școlii, dar și profesorii vorbesc cu mândrie despre instituția renovată și spune că visul elevilor de a învăța în limba română la ei în localitate, a fost realizat.„Micuții vin în clasă nouă, cu bănci noi, manuale noi, tot nou. Eu cred că va fi o promoție de succes, pentru că altfel nici nu poate fi în așa condiții”, a declarat Ada Donceva, directoarea gimnaziului-grădiniță „Dimitrie Cantemir”.
„Mă simt foarte bine, pentru că, în sfârșit, s-a realizat visul nostru, am reparat școala și acum putem lucra cu liniște și pace. Aduc mulțumiri tuturor oamenilor, care ne-au ajutat și ne-au dat o mână foarte puternică”, a declarat profesoara de matematică Elena Celac.
În același timp, unioniștii de la Asociația „UNIREA – ODIP”, care au lansat campania de salvare a școlii din Aluatu, spun că nu se vor opri aici și vor dota instituția cu mobilier modern.
„Este un obiectiv frumos, este un obiectiv strategic, care va dăinui peste ani. Sperăm ca această școală să ofere condiții mai bune și mai de calitate copiilor care își fac studiile aici, iar numărul elevilor să crească”, a declarat Vlad Bilețchi, președintele Asociației „UNIREA – ODIP”.
În școala românească din Aluatu învață aproape 70 de micuți. În vara acestui an, conducerea instituției a bătut un semnat de alarmă, întrucât școala era pe punctul de a fi închisă din cauza condițiilor dezastruoase în care se afla. Pereții erau deteriorați și gata să se prăbușească peste copii, podurile erau distruse și pline de mucegai, iar mobilierul era din perioada sovietică.
Mihaela Rotari