Echipele de pe ambulanță vor putea testa pacienții la COVID-19
Serviciul de asistență medicală urgentă prespitalicească a fost dotat cu teste rapide pentru depistarea virusului SARS CoV-2, iar personalul medical din cadrul echipelor de intervenție a fost instruit în utilizarea acestora.
Testarea pacienților cu suspecție de COVID-19 la etapa de prespital a început din data de 7 septembrie curent.
Intensificarea testării la COVID-19, inclusiv în cadrul serviciului de ambulanță va permite un control sporit al infecției și va contribui la reducerea cazurilor grave, deceselor sau a complicațiilor cauzate de COVID-19, prin confirmarea mai rapidă a diagnosticului și inițierea promptă a tratamentului corespunzător.
Doina Secrieru