Echipament și tehnică de calcul, donat Centrului de Instruire a Sergenților al Armatei Naționale
Centrul de Instruire a Sergenților a beneficiat de o donație din partea Alianței Nord-Atlantice, prin intermediul Inițiativei de Consolidare a Capacităților de Securitate și Apărare (DCBI). Lotul a fost recepționat în cadrul unei ceremonii oficiale organizate, astăzi, la Academia Militară „Alexandru cel Bun”.
La eveniment au participat ministrul Apărării Anatolie Nosatîi, șefa Oficiului de Legătura NATO la Chișinău, Michaela Šimáková, ambasadorii Republicii Cehe, Lituania și Polonia, precum și atașații militari acreditați în ţara noastră.
Donația, în valoare de circa 70 mii euro, cuprinde mobilier, echipament și tehnică de calcul modernă, necesară pentru dotarea claselor de studiu, care va îmbunătăți capacitățile de formare educațională ale centrului conform standardelor occidentale.
Ministrul Anatolie Nosatîi a mulțumit celor prezenți pentru asistența oferită în cadrul diverselor proiecte în domeniul securităţii și apărării, menționând că bunurile materiale și echipamentul specializat donate, astăzi, va contribui semnificativ la formarea și dezvoltarea profesională a sergenților Armatei Naționale, oferindu-le un mediu de studiu mai confortabil și eficient. „Dezvoltarea corpului de sergenți este o prioritate a Armatei Naționale. Prin intermediul programelor de formare și instruire, se urmărește creșterea competențelor și a abilităților acestei categorii de militari. Le mulțumesc partenerilor noștri pentru asistența oferită Armatei Naționale și în special țărilor contribuitoare cu fonduri — Republica Cehă și Lituania, dar și Oficiului de Legătură NATO în Republica Moldova, care au implementat acest proiect acum, când eforturile noastre sunt concentrate pe aplicarea Conceptului de dezvoltare a corpului de sergenți”, a declarat ministrul Apărării.
De notat că Republica Moldova a fost acceptată de către Alianţa Nord-Atlantică ca parte a DCBI în luna iunie 2015, iar Ministerul Apărării a fost desemnat în calitate de instituţie responsabilă pentru implementarea acesteia. Prin intermediul inițiativei respective, Alianța Nord-Atlantică, cu asistența Oficiului de Legătură NATO la Chișinău, s-a angajat să sprijine țara noastră, în calitate de parteneri, în efortul său de reformare și modernizare a sectorului de apărare și securitate.