E oficial! Iată când are loc turul doi de admitere la  studii în colegii și centre de excelență!

E oficial! Iată când are loc turul doi de admitere la studii în colegii și centre de excelență!

Candidații care nu au reușit să se înscrie la studii pentru diverse specialități predate în colegii și centre de excelență (CE) sunt așteptați să o facă în turul doi al admiterii, care se desfășoară în perioada 9-12 august. Prima etapă a campaniei de admitere pentru acest tip de învățământ s-a desfășurat în perioada 17 iulie-5 august.

Potrivit Ministerului Educației, planul de realizare a locurilor bugetare pentru centrele de excelență și colegii a fost îndeplinit la prima etapă în proporție de peste 80%.

În topul preferințelor se numără specialitățile din domeniul Turism, Pogramarea și analiza produselor de program, Arhitectura, precum și cele din domeniul medicinei, în baza studiilor gimnaziale. La aceste specialități cota de participare depășește doi candidați pe un loc. Prioritate au candidații cu cea mai mare medie de concurs, precum și cei din categoriile prevăzute de legislație.

Totodată, o concurență sporită se atestă și la unele specialități din domeniul Economie și Finanțe, Transport, Asistență Socială, Servicii Administrative și de Secretariat.

Printre cele mai solicitate instituții de învățământ sunt CE în Tehnologii Informaționale și Comunicații, CE în Economie și Finanțe și CE în Medicină și Farmacie. Majoritatea locurilor acoperite sunt în baza studiilor gimnaziale, iar cele neacoperite – în baza studiilor liceale, inclusiv la specialitățile cu frecvență redusă.

Potrivit lui Silviu Gîncu, Șef Direcție ÎPT la Ministerul Educației, anul acesta se observă un interes sporit față de învățământul profesional tehnic, fapt care se manifestă prin mai multe cereri depuse la diverse specialități și instituții. Acest lucru poate fi explicat inclusiv prin revigorarea acestui domeniu educațional și eforturile continue din ultimii ani de a-l moderniza și a comunica public beneficiile lui.

Campania de admitere în învățământul profesional tehnic se desfășoară în două etape. Pentru colegii și centre de excelență, etapa I de admitere are loc între 17 iulie-5 august, iar concursul repetat între 9-12 august. Pentru școlile profesionale prima etapă se desfășoară între 17 iulie-12 august, iar concursul repetat pentru locurile neacoperite între 16-25 august.

La concursul de admitere în învățământul profesional tehnic sunt invitați să participe absolvenții de gimnaziu, cu Certificat de studii gimnaziale; absolvenții de liceu, cu Diplomă de Bacalaureat; absolvenții școlii medii generale, cu Atestat de studii; absolvenții cu Certificat de studii liceale sau echivalente acestora.

Lista completă a specialităților pentru care se desfășoară turul doi de admitere în colegii și centre de excelență este disponibilă pe portalul www.ipt.md.

 

Maria Roșca

Share