Octavian Calmîc: „Un mega proiect privind interconectarea electrică după doi ani de colaborare cu partenerii europeni”
„Cu suportul BERD, BEI, UE și Banca Mondială vom realiza un mega proiect privind interconectarea electrică după doi ani de colaborare cu partenerii europeni”, a declarat Octavian Calmîc, ministrul Economiei și Infrastructurii, în cadrul evenimentului de semnare a două Acorduri de împrumut cu Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) și Banca Europeană de Investiții (BEI) privind interconectarea electrică Moldova – România, informează Oficial.
Ministrul Economiei și Infrastructurii a menționat că obiectivul prin care se urmărise semnarea acestor Acordurilor constă în asistarea Republicii Moldova în implementarea primei faze a interconectării electro-energetice ale celor două maluri ale Prutului prin construcția, echiparea și punerea în funcțiune a LEA Isaccea-Vulcănești Chișinău și a stației Back-to-Back aferente. Astfel, cu suportul partenerilor de dezvoltare, se va implementa cu succes proiectul de interconectare a rețelelor de energie electrică dintre Republica Moldova și România.
În context, Octavian Calmîc a declarat: „Implementarea proiectelor investiționale pentru dezvoltarea interconectării electrice dintre Moldova și România constituie un obiectiv strategic orientat spre atingerea unui complex energetic mai eficient, competitiv, care va asigura securitatea energetică a țârii, modernizarea infrastructurii energetice existente şi integrarea pe piața energetică a UE. Totodată, realizarea proiectului va oferi nu doar un nivel de securitate sporit, dar și prețuri competitive pe piața autohtonă de energie electrică, accesul permanent la piața regională de energie electrică, iar în consecință un preț final al energiei mai puțin împovărător pentru consumatori.”
Sursele de finanțare identificate pentru realizarea acestui proiect sunt oferite de către BERD și BEI printr-un un împrumut în valoare de 80 de milioane de euro fiecare, de asemenea, un împrumut acordat de către Banca Mondială în valoare de 70 milioane euro și un grant oferit de Uniunea Europeană de circa 40 milioane euro. În acest context, ministrul Economiei și Infrastructurii a mulțumit partenerilor de dezvoltare pentru sprijinul continu oferit la implementarea proiectelor de interconexiune energetică și astfel, racordarea sectorului energetic la cerințele Uniunii Europene.
De asemenea, Octavian Calmîc a accentuat că această primă fază a interconexiunii asincrone a sistemelor electroenergetice între Republica Moldova și România este o etapă premergătoare etapei de interconectare sincronă a sistemelor din Republica Moldova și Ucraina la Rețeaua europeană a operatorilor de transmisie a energiei electrice (ENTSO-E), astfel încât aceste proiecte să prezinte o sinergie de activități.
E.S Peter Michalko, Ambasadorul UE în Republica Moldova, a menționat în cadrul evenimentului: „Parteneriatul dintre UE, BERD, BEI și Banca Mondială pentru susținerea acestui proiect va crește competitivitatea pe piața energiei în beneficiul cetățenilor.
Alexander Stubb, Vicepreședintele BEI, a declarat: „Acest proiect arată modul în care banca UE ajută la deschiderea frontierelor și la construirea de poduri între vecinătatea estică și piața UE. Siguranța și diversitatea aprovizionării cu energie sunt factori cheie care permit economiei moldovenești să se dezvolte în continuare.”
Harry Boyd-Carpenter, Director BERD pentru proiecte de energie, a adăugat: „Proiectul este o schimbare cu adevărat revoluționară pentru securitatea energetică a Moldovei. Aceasta va introduce o concurență reală pentru sursele de energie existente, permițând Moldovei să acceseze sursele din România și prin România – cele din regiune. Proiectul este un prim pas în procesul de integrare a Moldovei în piața europeană a energiei electrice. O mai mare interconexiune regională este, de asemenea, esențială pentru a permite absorbția a cantităților crescânde de energie regenerabilă intermitentă.”
Anna Akhalkatsi, Șef al Oficiului Băncii Mondiale în Moldova, a declarat: „Grupul Băncii Mondiale salută lansarea acestui proiect extrem de important, care va contribui la consolidarea și diversificarea infrastructurii critice a Moldovei, dar mai presus de toate va asigura cetățenilor din Moldova o aprovizionare stabilă și sigură cu energie.”
Mihaela Rotari
recent gazoductul
astazi constructie liniilor de energie electrica
independenta energetica de gazul rusesc si lumina din transnistria tot mai aproape!
Calmic a adus un proiect in premiera pentru Moldova. Un proiect care tot vorbeau de el de la independenta pina incoace , dar nimeni nu il realiza.